Rezerva proprietatii si dreptul de retentie

Clauza rezervei proprietatii este reglementata de art.1.684. Cod Civil: “Stipulația prin care vânzătorul își rezervă proprietatea bunului până la plata integrală a prețului este valabilă chiar dacă bunul a fost predat. Această stipulație nu poate fi însă opusă terților decât după îndeplinirea formalităților de publicitate cerute de lege, după natura bunului”, fiind o varietate a vanzarii. De regula, transferul dreptului de proprietate intr-un contract de vanzare are loc la data incheierii contractului in mod valabil, insa, in cazul in care se insereaza in contract o clauza de rezerva a proprietatii, efectul va fi acela ca proprietatea se va transmite numai dupa plata integrala a pretului de catre cumparator.

Aceasta clauza creeaza o “garantie” pentru vanzator cu privire la plata pretului de catre cumparator, intrucat, prin netransmiterea proprietatii la data semnarii contractului, in caz de neplata la scandenta, vanzatorul isi va prelua bunul inapoi, acesta fiind in continuare proprietar si nefiind necesar sa suporte concursul altor eventuali creditori ai cumparatorului. In practica, aceasta clauza este deseori intalnita in contractele de vanzare sau contractele de leasing financiar.

Art.1.684 indicat mai sus reprezinta reglementarea generala a vanzarii cu rezerva proprietatii, in baza careia observam faptul ca o astfel de clauza este valabila si daca bunul a fost predat – cum se intampla in majoritatea contractelor de acest fel, insa legiuitorul nu stabileste care este consecinta acestei clauze cu privire la riscul contractual. Singura mentiune pe care o regasim in articoul citat este aceea ca o astfel de clauza este valabila si fata de terti – poate fi opusa acestora, numai in conditiile in care au fost indeplinite formalitatile de publicitate cerute de lege, in functie de natura bunului ce face obiectul vanzarii.

In schimb, art.1.755 si urmatoarele, care reglementeaza vanzarea cu plata pretului in rate si rezerva proprietatii, ne arata ca: “Atunci când, într-o vânzare cu plata prețului în rate, obligația de plată este garantată cu rezerva dreptului de proprietate, cumpărătorul dobândește dreptul de proprietate la data achitării ultimei rate din preț; riscul bunului este însă transferat cumpărătorului de la momentul predării acestuia”. Se observa ca, in cazul acestei varietati a contractului de vanzare, legiuitorul a inteles sa reglementeze momentul transferului riscului bunului – la momentul predarii bunului, lasand insa posibilitatea partilor, in cazul anterior, sa stabileasca, de comun acord, momentul transferului riscului bunului.

In doctrina au existat doua pareri contrare cu privire la natura vanzarii cu plata pretului in rate, anume daca este vorba de un contract afectat de un termen suspensiv sau de o conditie suspensiva.

Astfel, potrivit art.1411 Cod Civil, “Obligația este afectată de termen atunci când executarea sau stingerea ei depinde de un eveniment viitor și sigur”, termenul putand fi stabilit de parti, de catre legiuitor, in anumite cazuri, sau de catre instanta de judecata. Termenul suspensiv presupune faptul ca, până la împlinirea lui, este amânată scadența obligației.

Conform art.1399 Cod Civil, “Este afectată de condiție obligația a cărei eficacitate sau desființare depinde de un eveniment viitor și nesigur”, conditia suspensiva fiind aceea in care eficacitatea obligatiei depinde de indeplinirea acesteia. 

Prin urmare, consideram ca argumentele pe care urmeaza sa le expunem duc la concluzia ca este vorba despre un contract afectat de un termen suspensiv, un eveniment viitor si sigur, scadenta obligatiei vanzatorului de a transfera proprietatea cumparatorului fiind amanata pana la implinirea termenului. Astfel, anterior implinirii termenului suspensiv, deci pana la scadenta, debitorul nu este tinut sa execute obligatia, iar creditorul nu poate cere plata acesteia. Cu toate acestea, este bine cunoscut faptul ca termenul suspensiv nu afecteaza existenta obligatiei, ci doar amana momentul exercitarii dreptului si a executarii obligatiei corelative.

Cu privire la efectele contractului pana la data implinirii termenului, aratam ca, in aceasta perioada, creditorul nu va putea cere plata obligatiei, iar plata efectuata inainte de termen nu este supusa restituirii, daca este executata de bunavoie. In cazul vanzarii cu plata pretului in rate si rezerva proprietatii, legiuitorul stabileste ca riscul este transferat la data predarii bunului, astfel ca, daca bunul este predat cumparatorului – cum se intampla in majoritatea cazurilor, desi cumparatorul nu devine proprietar, el suporta, totusi, riscul pieirii bunului, astfel ca va fi tinut sa plateasca pretul. Daca insa bunul nu a fost predat, riscul il suporta debitorul obligatiei de predare, deci vanzatorul, potrivit dispozitiilor art. 1274 C.civ: daca bunul piere in acest interval, el pierde dreptul la contraprestatie si, daca a primit-o, este obligat sa o restituie.

Ideea conform careia acest tip de contract este afectat de un termen suspensiv si nu de o conditie suspensiva este cea agreata doctrinar intrucat, in cazul in care vorbim de o conditie suspensiva, in intervalul de timp de la data incheierii contractului si pana la realizarea conditiei s-ar considera ca obligatia nu exista, consecintele fiind faptul ca, in mod cert, creditorul nu va putea cere executarea obligatiei de la debitor, daca debitorul si-ar executa, de bunavoie, prestatia, acesta ar face o plata nedatorata , avand dreptul la restituirea ei, nu se va putea invoca compensatia de catre parti si riscul pierii fortuite a bunului ar fi suportat de catre debitorul obligatiei de predare. Or, conform prevederilor Codului Civil, riscul bunului de trasfera la data predarii, iar obligatia debitorului de plata a pretului este una certa, fiind, la data semnarii contractului, un eveniment viitor si sigur. Mai mult, in cazul conditiei suspensive, creditorul poate chiar sa transmita unui tert dreptul sau, afectat de modalitatea conditiei. 

Intrebarea ce survine in legatura cu acest tip de contract este ce se intampla cu ratele platite pana la un moment dat de catre cumparator, care insa nu isi indeplineste in mod conform obligatie, neplatind, spre exemplu, ultimele rate si, deci, nemaifiindu-i transmisa proprietatea bunului ce a facut obiectul contractului. Art.1756 Cod Civil raspunde la aceasta intrebare, stabilind ca “in lipsa unei înţelegeri contrare, neplata unei singure rate, care nu este mai mare de o optime din pret, nu da dreptul la rezoluţiunea contractului, iar cumparatorul pastreaza beneficiul termenului pentru ratele successive”, oferind totusi liberatatea partilor de a deroga de la aceasta regula, de comun acord. In cazul in care intervine rezolutiunea contractului de vanzare, vanzatorul va trebui sa restituie toate sumele primiite, ins ava avea dreptul s aretina o compensatie echitabila pentru folosirea bunului de catre cumparator, pe langa alte daune interese. Si in acest caz partile pot deroga, stabilind ca vanzatorul va pastra toate sumele incasate cu titlu de rate, insa, la cererea partii interesate, in cadrul unui proces, instanta va putea reduce aceste sume, aplicandu-se dispozitiile privitoare la reducerea clauzei penale.

Codul Civil mentioneaza, de asemenea, ca aceste prevederi sunt aplicabile si in cazul unui contract de leasing ori de locatiune, daca se convine ca, la incetarea contractului, proprietatea bunului poate fi dobandita de catre locatar, dupa plata sumelor cuvenite.

Despre dreptul de retentie:

Codul Civil reglementeaza dreptul de retentie in titlul referitor la „Privilegiile și garanțiile reale”, art. 2495-2499, acesta fiind considerat o garantie reala.

Astfel, art. 2495 arata ca „(1) Cel care este dator să remită sau să restituie un bun poate să îl rețină cât timp creditorul nu își execută obligația sa izvorâtă din același raport de drept sau, după caz, atât timp cât creditorul nu îl despăgubește pentru cheltuielile necesare și utile pe care le-a făcut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul le-a cauzat. (2) Prin lege se pot stabili și alte situații în care o persoană poate exercita un drept de retenție”. Exceptiile de la aceasta regula apar in cazurile in care fie detinerea bunului provine dintr-o fapta ilicita, este abuziva, nelegala, ori bunul nu este susceptibil de urmarire silita, fie posesorul bunului este de rea-credinta.

Cu privire la obligatiile celui care exercita dreptul de retentie, Codul Civil stabileste ca acesta are drepturile si obligatiile unui “administrator al bunului altuia imputernicit cu administrarea simpla”, anume: este tinut sa efectueze toate actele necesare pentru conservarea bunurilor, precum si actele utile pentru ca acestea sa poata fi folosite conform destinatiei lor obisnuite; sa culeaga fructele bunurilor si sa exercite drepturile aferente administrarii acestora si sa incaseze creantele administrate, eliberand in mod valabil chitantele corespunzatoare, sa exercite drepturile aferente valorilor mobiliare pe care le are in administrare, precum dreptul de vot, de conversie și de răscumpărare. 

De asemenea, in cazul in care bunurile in legatura cu care se exercita dreptul de retentie sunt bunuri frugifere, adminstratorul este obligat sa continue modul de folosire sau de exploatare a acestora fara sa le schimbe destinatia, cu exceptia cazului in care este autorizat de catre beneficiar sau instanta judecatoreasca. De asemenea, administratorul este obligat sa investeasca sumele de bani afate in administrarea sa si poate sa modifice investitiile efectuate anterior dobandirii de catre acesta a calitatii sale, ori efectuate de el insusi in calitate de administrator.

Cu privire la actele de dispozitie, cand administrarea are ca obiect un bun individual determinat, administratorul va putea sa instraineze bunul, cu titlu oneros, sau sa il greveze cu o garantie reala, atunci cand acest lucru este necesar pentru conservarea valorii bunului, achitarea datoriilor ori mentinerea modului de folosinta potrivit destinatiei acestuia. Aceste acte vor putea fi efectuate, insa, numai cu acordul beneficiarului sau, in lipsa, cu acordul instantei judecatoresti, cu exceptia cazului in care bunul este supus pericolului deprecierii sau pieirii imediate. Un ultim aspect este prevazut in cazul in care administrarea are ca obiect o masa patrimoniala sau un patrimoniu, administratorul avand dreptul de a instraina un bun individual determinat ori de a il greva cu o garantie reala in vederea bunei administrari a masei patrimoniale/patrimoniului. In cazul in care administratorul incheie acte supuse autorizatiei prealabile a beneficiarului ori a instantei, dupa caz, in cazul in care actul respectiv cauzeaza prejudicii, administratorul va avea obligatia de a repara, in mod integral, prejudiciul creat.

Dreptul de retenție este opozabil terților fără îndeplinirea vreunei formalități de publicitate. Insa, conform art.2498 Cod Civil, cel care exercita un drept de retentie nu se poate opune unei eventuale urmariri silite a bunului, pornita de un alt creditor, avand dreptul doar de a participa la distribuirea pretului bunului, in conditiile legii. Dreptul de retenție încetează dacă cel interesat consemnează suma pretinsă sau oferă retentorului o garanție suficientă. Nici in cazul unei deposedari involuntare nu se stinge dreptul de retentie, intrucat cel care exercita acest drept poate cere restituirea bunului, cu respectarea regulilor privind prescriptia exctinctiva a actiunii si a celor privind dobandirea bunurilor mobile de catre posesorul de buna-credinta.

Astfel, se observa ca dreptul de retentie are natura juridica a unui drept real de garantie. In ce stingerea dreptului, conform celor aratate mai sus, concluzia este ca, in cazul unei deposedari voluntare, acest drept se va stinge, retentorul devenind astfel un simplu creditor chirografar, calitatea de retentor si garantia oferita de lege fiind strans legata de detinerea materiala a bunului (fiind acceptata doar o deposedare involuntara).

Art.1980 Cod Civil stabileste un drept de retentie si al transportatorului asupra bunurilor transportate, in cazul in care debitorul nu plateste transportatorului sumele datorate conform contractului, chiar si eventualele rambursuri cu care transportatorul a fost grevat. In cazul in care apare o neintelegere asupra sumei pe care debitorul o datoreaza transportatorului, bunurile pot fi preluate daca debitorul plateste suma pe care acesta sustine ca o datoreaza si consemneaza diferenta de pret la o institutie de credit.

Astfel, conform prevederilor art.1982 Cod Civil, transportatorul beneficiaza de drepturile unui creditor gajist pentru garantarea creantelor sale izvorate din contractul de transport, putand exercita aceste drepturi si dupa predarea bunului catre destinatar, insa numai intr-un interval de 24 de ore de la predare si in conditiile in care destinatarul mai detine bunul. 

Se observa ca, avand in vedere existenta unor similaritati intre cele doua institutii, dreptul e retentie poate fi confundat, la prima vedere, cu exceptia nexecutarii contractului. Cu toate acestea, se oberva ca, in primul rand, dreptul de retentie al transportatorului este opozabil tututor, pe cand exceptia de neexecutare, avand izvorul intr-un contract sinalagmatic, are un caracter relative, fiind opozabil doar cocontractantului.

In cazul dreptului de retentie al transportatorului, acesta este protejat fata de ipostaza in care destinatarul nu achita sumele cuvenite acestuia, insa dreptul sau este limitat, pentru a se evita posibilitatea exercitarii acestui drept in mod abuziv – asa cum am aratat mai sus, art.1980 stabileste ca, in caz de neintelegere cu privire la suma datorata de catre destinatar, transportatorul nu va mai putea exercita dreptul de retentie in cazul in care destinatarul plateste cand sustine ca datoreaza si consemneaza diferenta la o institutie de credit.

Concluzionand, se observa ca dreptul de retentie al transportatorului este un drept real de garantie, cu caracter absolut – fiind opozabil tuturor tertilor, fara necesitatea indeplinirii vreunei formalitati prealabile; indivizibil – obiectul acestui drept fiind intregul bun aflat in detentia transportatorului (retentorului) pana la momentul achitarii integrale a sumelor de bani datorate de catre destinatar. De asemenea, in temeiul acestui drept, retentorul devine un administrator al bunurilor altuia – cu privire la bunurile ce au facut obiectul dreptului de retentie.

Bilba Daria

Legal Managing Partner