Încălcarea normelor juridice de securitate și sănătate în muncă, chiar dacă nu a avut ca urmare producerea unui accident de muncă, poate atrage: răspunderea disciplinară a salariaților, răspunderea civilă, contravențională sau penală. Pentru determinarea formelor răspunderii juridice se au în vedere criteriul apartenenței și formei sancțiunilor juridice aplicabile la ramura de drept.

Potrivit art.175 alin.(1) din Codul muncii, conținut similar cu al art.6 din Legea nr.319/2006, angajatorul are obligația să asigure securitatea și sănătatea salariaților în toate aspectele legale de muncă și faptul că răspunderea juridică a acestuia subzistă chiar dacă el apelează la persoane sau servicii externe și de asemenea, că obligațiile salariaților în domeniul securității și sănătății în muncă nu pot aduce atingere responsabilității angajatorului. În plus, art.178 alin.(1) din Codul muncii arată că angajatorul răspunde de organizarea activității de asigurare a sănătății în muncă.

Obligaţia menţionată subzistă şi atunci când el încredinţează (pe bază de contract) altor persoane, agenţi, organisme, societăţi etc., luarea măsurilor de asigurare a securităţii şi sănătăţii salariaţilor din unitatea sa. Potivit acestui text legal, responsabilitatea sa nu este diminuată, restrânsă sau înlăturată de obligaţiile legale ale salariaţilor. Cu alte cuvinte, el nu s-ar putea apăra invocând că aceştia nu şi-au respectat obligaţiile instituite de lege în sarcina lor.

Răspunderea civilă

Una dintre principalele funcţii ale răspunderii civile o constituie repararea prejudiciului rezultat dintr-o anumită faptă şi, pe această cale, readucerea victimei într-o situaţie cât mai apropiată de cea anterioară momentului producerii prejudiciului.

Potrivit art.253 alin.(1) din Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Mai mult, conform art. 44 din Legea nr.319/2006, angajatorul răspunde, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, în măsura în care daunele nu sunt acoperite integral prin prestațiile asigurărilor sociale de stat. Astfel că, prin această răspundere, se acoperă diferența dintre prejudiciul suferit de victimă și indemnizația, ajutorul material sau pensia de asigurări sociale, acordate în condițiile legii.

Răspunderea civilă în domeniul accidentelor de muncă se circumscrie normei generale statuate de Codul civil în art. 1357, potrivit căruia „cel care cauzează altuia un prejudiciu, printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”.

Prin asigurare, riscul profesional asumat de către angajator este transferat spre asigurător. Prin art.4 alin.(2) din Legea nr.346/2002, răspunderea civilă a angajatorului este antrenată pentru prejudicii dovedite și neacoperite prin asigurare. Această obligație este subsidiară, pentru că prejudiciul este acoperit de serviciile și prestațiile oferite și garantate de stat prin sistemul asigurărilor pentru accidente de muncă, și complementară, întrucât nu poate să aibă ca obiect decât partea din prejudiciu care nu a fost acoperită prin prestații.

Răspunderea contravențională este o formă a răspunderii juridice, specifică dreptului administrativ și constă într-o activitate de aplicare a sancțiunilor contravenționale persoanelor vinovate de încălcarea dispozițiilor legale pe care le prevăd și sancționează contravențiile. Potrivit art.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, contravenția reprezintă fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată ca atare de prevederile legale în vigoare.

În aceste condiții, răspunderea contravențională poate interveni în urma săvârșirii cu vinovăție a unei fapte de încălcare a dispozițiilor referitoare la securitatea și sănătatea în muncă prevăzute, în principal, de Legea nr.319/2006, în art.39 și 40.

Conform art. 41 din Legea nr. 319/2006, specific răspunderii contravenționale este faptul că, sancțiunile contravenționale se aplică doar angajatorilor.

Constatarea contravențiilor. Contravenția se constată printr-un proces verbal încheiat de inspectorul de muncă, care aplică și sancțiunea, sub formă de amendă, în limitele prevăzute de lege, ținând cont de împrejurările în care fapta a fost săvârșită.

Astfel, răspunderea civilă și contravențională se angajează față de societate, și nu față de administratori. Daca administratorul nu își execută sau execută defectuos obligațiile ce îi revin conform contracului, legii, actului constitutiv ori hotărârii adunării generale, va răspunde față de societate, conform prevederilor din dreptul comun, anume art.220 din Codul Civil. În schimb, dacă își execută mandatul conform și fără depășirea limitelor acestuia, administratorul nu va răspunde personal pentru obligațiile pe care le contractează în numele și pe seama mandantului.

Este de menționat faptul că, în toate cazurile, răspunderea administratorului este angajată față de societate și nu față de asociați, deși aceștia din urmă au fost cei care i-au numit persoanele în funcțiile respective.

Administratorii răspund solidar față de societate, indiferent dacă lucrează împreună sau separat, întrucât exercită atribuțiile de administrare pentru aceeași societate, deci acelasi patrimoniu. De asemenea, când administrarea societății se face prin consiliu de administrație, nu are relevanță dacă membrii acestui consiliu au lucrat separat sau împreună, întrucât ei reprezintă un organ colectiv.

Se poate antrena și răspunderea proprie a administratorilor în mod exclusiv, dar numai atunci când fapta prejudiciabilă este în afara atribuțiilor pe care aceștia le exercită pentru societate, deci fapta se detașează de funcția lor de administratori.

Răspunderea penală

Răspunderea penală se angajează în cazul săvărşirii unei infracţiuni prevăzută de Codul penal. Raportul dintre noţiunea de infracţiune contra securităţii şi sănătăţii în muncă şi cea de accident de muncă nu este un raport de identitate. Orice accident de muncă îşi poate afla cauza într-o faptă penală dar poate, de asemenea, să fie generat şi de o complexitate de fapte extrapenale.

Infracțiunile contra securităţii şi sănătăţii în muncă potrivit art.349 şi 350 din Codul penal sunt:

Infracţiunea de neluare a măsurilor de securitatea şi sănătate în muncă;
Infracţiunea de nerespectare a măsurilor luate.

Atât angajatorul, cât și salariații au obligații legale sau contractuale de a acționa. De asemenea, în multe dintre cazuri, autorul omisiunii, printr-o acțiune sau inacțiune anterioară, a creat o stare de pericol care a înlesnit producerea rezultatului.

Infracţiunea de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă este o infracţiune de pericol, care nu presupune producerea efectivă a accidentului de muncă sau a îmbolnăvirii profesionale. În situaţia în care se produce totuşi un accident de muncă sau o boală profesională, fiind în prezenţa unui concurs ideal de infracţiuni între infracţiunea analizată şi cea de vătămare sau, respectiv, cea de ucidere din culpă.

Subiectul activ este calificat, fiind reprezentat de persoana care are obligaţia de a lua măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă.

Circumstanţierea subiectului activ nu se face prin norma penală, ci prin dispoziţiile Legii nr. 319/2006, din cuprinsul cărora reiese că responsabile de luarea măsurilor de protecţie a muncii sunt persoanele care conduc, organizează şi controlează procesul muncii.

Are calitatea de subiect activ al infracţiunii atât persoana care are obligaţia de a lua măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă în virtutea raporturilor de muncă, fiind învestită în acest sens prin ordin, decizie sau convenţie, cât şi persoana care exercită faptic anumite atribuţii sau funcţii, indiferent de modul în care s-a realizat învestirea.

Infracţiunea prevăzută de art. 350 din Codul penal cunoaște o variantă tip, o variantă asimilată și o variantă atenuată.

Varianta tip a infracţiunii, prevăzută la alin. (1), constă în nerespectarea de către orice persoană a obligaţiilor și a măsurilor stabilite cu privire la securitatea și sănătatea în muncă, dacă prin aceasta se creează un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională. La alin. (2) este prevăzută variantă asimilată a infracţiunii care constă în repunerea în funcţiune a instalaţiilor, mașinilor și utilajelor, anterior eliminării tuturor deficienţelor pentru care s-a luat măsura opririi lor. Constituie varianta atenuată a infracţiunii, potrivit alin. (3), faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) săvârşite din culpă.

Subiectul activ poate fi, potrivit textului legal, orice persoană. Totuși, sintagma „orice persoană” trebuie circumstanţiată și coroborată cu dispoziţiile Legii nr. 319/2006 a securităţii și sănătăţii în muncă. Astfel, pot fi subiect activ al acestei infracţiuni lucrătorii sau orice alţi participanţi la procesul de muncă, persoane care au obligaţia respectării măsurilor pentru securitatea și sănătatea în muncă.

Existenţa infracţiunii presupune ca anterior săvârșirii faptei să fi fost luate măsurile de securitate și sănătate în muncă, măsuri pe care autorul să nu le respecte. Este necesar ca autorul să fi cunoscut măsurile privind securitatea și sănătatea în muncă adoptate, ceea ce se realizează, de regulă, prin instruirea celor care trebuie să respecte măsurile luate.

Urmarea imediată în cazul variantei tip constă în crearea unui pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională. Este vorba de un pericol concret, prevăzut în mod expres de către legiuitor în norma de incriminare și a cărui existenţă trebuie dovedită pentru a ne afla în prezenţa infracţiunii. Pericolul iminent este definit la art. 5 lit. l) din Legea nr. 319/2006 ca fiind situaţia concretă, reală şi actuală căreia îi lipseşte doar prilejul declanşator pentru a produce un accident în orice moment.

În practică, în majoritatea cazurilor, fapta ilicită a persoanei juridice constă în neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, faptă prev. de art. 349 C.pen., în nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, faptă prev. de art. 350 C.pen., ori în lipsa de supraveghere și control care, în mod rezonabil ar fi fost aptă să prevină comiterea de infracțiuni. Elementul material al acestor infracțiuni poate fi realizat prin mai multe activități prin care se încalcă prevederile de securitate și sănătate în muncă (neexecutarea instructajului, evitarea accidentelor, angajarea unei persoane care nu are calificarea necesară cerută de lege). Dacă nu se constată o astfel de încălcare, nu se poate reține săvârșirea faptei de către persoana juridică.

Totodată, la rândul lor, aceste infracțiuni pot fi săvârșite cu intenție sau culpă. Fapta este săvârșită din culpă când persoana juridică desemnează persoana care urmează să îndeplinească obligațiile legale în domeniul securității și sănătății în muncă, însă aceasta nu-și îndeplinește obligațiile și se constată o neglijență repetată din partea persoanei juridice în ceea ce privește supravegherea activității angajatului; însă fapta este săvârșită cu intenție în cazul în care o asemenea persoană nici măcar nu a fost desemnată, ori dacă persoana juridică angajează o persoană pentru executarea unei activități care necesită obținerea unui atestat, cunoscând faptul că persoana angajată nu posedă un astfel de atestat.

În cazul accidentelor de muncă, se poate ajunge la tragerea la răspundere penală pentru vătămarea produsă a trei persoane distincte, respectiv a persoanei juridice, a persoanei fizice care are calitatea de organ al persoanei juridice, precum și a persoanei fizice care a efectuat elementul material al infracțiunii. Un exemplu care poate fi reținut aici este acela când la producerea unui accident de muncă ce a cauzat moartea sau vătămarea unei persoane au avut o atitudine culpabilă atât persoana fizică care a manevrat utilajul fără a avea un atestat prevăzut de lege, cât și organele de conducere ale societății, care au angajat prepusul în vederea manevrării utilajului, cunoscând faptul că acesta nu posedă un astfel de atestat.

În concluzie, întrucât angajatorul este cel responsabil de organizarea și asigurarea securității și sănătății în muncă, răspunderea civilă și contravențională se angajează față de societate, și nu față de administratori. Răspunderea penală, însă se angajează față de persoana responsabilă pentru luarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, adică față de persoanele care conduc, organizează şi controlează procesul muncii, putând fi angajată și față de administratori, în calitatea lor de reprezentanți ai angajatorului persoană juridică. Totodată răspunderea penală pentru nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă poate fi angajată față de orice persoană care are obligaţia respectării măsurilor pentru securitatea și sănătatea în muncă.

Casian Cristina

Legal Managing Partner

Răspunderea juridică în cazul securității și sănătății în muncă.