Directiva 2016/97 a Parlamentului European si a Consiliului, din 20 ianuarie 2016, privind distributia de asigurari introduce o serie de conditii stricte pentru persoanele fizice si juridice care desfasoara activitatea de distribuţie a produselor de asigurare şi reasigurare.

Problema se pune daca aceasta directiva, transpusa in legislatiile nationale ale statelor membre, face ca legea sa se interpreteze de o asa maniera incat orice entitate sau persoană care acționează sau promovează, în orice mod, ca intermediar al unui contract de asigurare este, din punct de vedere juridic, asimilata unui distribuitor de asigurări, astfel fiind obligata sa indeplineasca o serie de conditii mult mai stricte privind certificarea.

Aceasta Directiva a fost transpusa in legislatia nationala a Romaniei prin Legea nr.236/2018 privind distributia de asigurari, in vigoare de la 01 octombrie 2018.

Potrivit art.1., obiectul de reglementare al Legii îl constituie: activitatea de distribuție a produselor de asigurare și reasigurare, organizarea și funcționarea distribuitorilor de asigurări și reasigurări, supravegherea activității de distribuție și a altor activități conexe acesteia, dar și înregistrarea intermediarilor, inclusiv autorizarea sau avizarea acestora, la A.S.F.

De asemenea, conform art.1, alin.(2), prevederile respectivului act normativ urmează a se aplica atât persoanelor fizice, indiferent de regimul fiscal în vigoare, cât și persoanelor juridice, care îndeplinesc următoarele condiții:

–  sunt stabilite sau care doresc să se stabilească pe teritoriul României pentru a desfășura activitate de distribuție;

– desfășoară sau care doresc să desfășoare activitate de distribuție pe teritoriul României;

– au sediul sau domiciliul în România și intenționează să se stabilească ori să desfășoare activitate de distribuție în alte state membre.

In schimb, la art.2 al aceleiasi Legi, se stabileste ca „(1) Sunt exceptaţi de la aplicarea dispoziţiilor prezentei legi intermediarii de asigurări auxiliare care desfăşoară activitate de distribuţie în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) asigurarea este complementară bunului oferit de un furnizor sau serviciului oferit de un prestator, în cazul în care asigurarea respectivă oferă acoperire pentru una dintre următoarele:

(i) riscul de defectare, pierdere sau avariere a bunului ori riscul de nefolosire a serviciului, care se preconizează a fi utilizat la un anumit moment;

(ii) avarierea sau pierderea bagajelor ori alte riscuri legate de o călătorie rezervată prin prestator;

b) valoarea primei pentru produsul de asigurare, calculată pro-rata pe bază anuală, nu depăşeşte echivalentul în lei al sumei de 600 EUR;

c) prin excepţie de la lit. b), atunci când asigurarea este complementară unui serviciu prevăzut la lit. a), iar durata serviciului este mai mică sau egală cu 3 luni, valoarea primei plătite pe persoană nu depăşeşte echivalentul în lei al sumei de 200 EUR.

Legea nr. 236/2018 defineste  intermediarii de asigurari ca orice „persoană fizică sau juridică, alta decât o societate sau angajaţii acesteia şi alta decât un intermediar de asigurări auxiliare, care iniţiază sau desfăşoară activitate de distribuţie de asigurări în schimbul unei remuneraţii” si intermediarii de asigurări auxiliare„persoană fizică sau juridică, alta decât o instituţie de credit sau o firmă de investiţii,, care iniţiază sau desfăşoară, în schimbul unei remuneraţii, activităţi de distribuţie de asigurări în mod auxiliar, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: 

   a) să nu desfăşoare activitatea de distribuţie de asigurări ca activitate profesională principală; 

   b) să distribuie numai produse de asigurare care sunt complementare unui bun sau serviciu; 

   c) produsele de asigurare în cauză exclud riscurile din asigurările de viaţă şi de răspundere civilă, cu excepţia cazului în care acoperirea unor astfel de riscuri este complementară bunului sau serviciului oferit ca parte a activităţii sale profesionale principale” .

Cu privire la conditiile de aplicare a acestei Legi pentru societatile care nu desfasoara activitati de asigurare si reasigurare ca obiect principal de activitate, ci functioneaza ca intermediari intre alte entitati/persoane care contracteaza cu acestea, se poate considera ca, odata ce se constata indeplinirea conditiilor din art 2 alin.(1) al Legii nr.236/2018, ar putea fi exceptati de la prevederile acesteia.

Litera a) din articolul mentionat prevede ca, daca asigurarea este complementara bunului oferit ori serviciului prestat si asigurarea se ofera fie pentru riscul de defectare, pierdere, avariere, nefolosire a bunului ori serviciului respectiv, intermediarul de asigurare nu mai cade sub incidenta acestei Legi.

Prin urmare, societatile ce au calitatea de intermediari de asigurari, cu toate ca desfasoara activitati de distributie de asigurari si reasigurari, pot fi exceptate de la prevederile Legii 236/2018 in conditiile in care aceasta nu este o activitate principala a societatii si aceasta distribuie numai produse de asigurare care sunt complementare unui bun sau serviciu, iar produsele de asigurare în cauză să excludă riscurile din asigurările de viață și de răspundere civilă, cu excepția cazului în care acoperirea unor astfel de riscuri este complementară bunului sau serviciului oferit ca parte a activității sale profesionale principale.

Legea nr.236/2018 privind distributia de asigurari, in vigoare de la 1 octombrie 2018, transpune prevederile Directivei (UE) 2016/97 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 ianuarie 2016 privind distribuţia de asigurări, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 26 din 2 februarie 2016.

Consilier juridic

Bilba Daria