OpANAF nr. 1869/2018 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea din oficiu a impozitului anual pe veniturile persoanelor fizice

Op ANAF 1869/2018 se adresează acelor contribuabili persoane fizice ce nu și-au depus declarațiile de venit având această obligație. Procedura este exclusivă pentru veniturile realizate în anii 2016 și 2017. Autoritatea fiscală va stabili din oficiu impozitul pe venit datorat de aceste persoane.

În termen de 15 zile de la termenul legal de depunere al declarației (15 august 2018) prin intermediul aplicației electronice se va întocmi „lista persoanelor care nu au depus declarația de impunere”.

Aceste persoane vor fi notificate cu privire la nedepunerea declarației, iar contribuabilii persoane fizice au obligația depunerii declarației de impunere în cel mai scurt timp posibil, având în vedere că deja termenele au fost depășite.

În termen  de 15 zile de la data comunicării notificărilor Autoritatea fiscală compară  listele cu contribuabilii notificați și cei ce și au depus declarațiile de venit. Pentru persoanele fizice care nu au depus declarațiile de venit se va trece la stabilirea din oficiu a impozitului pe venit

Având în vedere diversitatea veniturilor ce pot fi realizate de contribuabili sunt mai multe proceduri de estimare a veniturilor impozabile. Se va face o estimare pentru fiecare categorie de venit și pentru fiecare venit impozabil și pentru fiecare an fiscal la care contribuabilul nu a depus declarația de venit.

Impozitul este stabilit în procentul aplicabil în anul la care s-a realizat venitul, iar Autoritatea fiscală ține cont de eventualele plăți anticipare efectuate de contribuabil.

Înainte de emiterea deciziilor de impunere, se verifică dacă între timp contribuabilii au depus declarațiile de venit pentru a nu exista o dublare de documente, iar în cazul în care contribuabilul nu a depus declarații de venit se comunică deciziile de impunere din oficiu.

Contribuabilii au un termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere să depună declarațiile de impunere, iar în interiorul acestui termen, prin depunerea declarației de impunere se anulează decizia de impunere din oficiu. În situația în care contribuabilii depun declarația de venit ulterior termenului de 60 de zile, sunt restabilite prin decizia de impunere din oficiu, rămân definitive în această procedură fiscală.

Există situația în care Autoritatea fiscală identifică persoane fizice ce au obligația depunerii declarației de venit, dar nu sunt suficiente elemente pentru stabilirea bazei de calcul a impozitului.

În acest caz, compartimentul de specialitate întocmește o listă a persoanelor fizice pentru care nu există informații suficiente în vederea stabilirii din oficiu a impozitului de plată.

Această listă se va trimite organelor de inspecție fiscală până în data de 31 martie 2019. Lista va fi avută în vedere pentru efectuarea de analize fiscale ulterioare, iar în funcție de riscul fiscal poate fi dispusă o inspecție asupra veniturilor persoanei fizice, dacă este cazul.

Notă: în perioada anilor 2016 – 2017, declarațiile de venit ce ar fi trebuit să fie depuse în formularul 200 – pentru veniturile din țară și formularul 201 – pentru veniturile din străinătate.