Legea nr. 162/2019 se adresează persoanelor fizice ce au fost condamnate pentru infracțiuni de evaziune fiscală, delapidare, corupție, fals în înscrisuri sau infracțiuni prevăzute de legislația privind combaterea și prevenirea spălării banilor.

Legea conține un singur articol ce stabilește următoarele:

” (2) Nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori cărora li s-a interzis prin hotărâre judecătorească definitivă dreptul de a exercita calitatea de fondator ca pedeapsă complementară a condamnării pentru infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracţiuni de corupţie, delapidare, infracţiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracţiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau pentru infracţiunile prevăzute de prezenta lege.”

Din analiza acestui text normativ, rezultă că aceste persoane își pierd calitatea de fondatori, doar dacă instanța de judecată competentă a stabilit în mod punctual excluderea de la aceste drepturi ca o sancțiune complementară sancțiunii principale.

În consecință, aceste persoane ce au fost condamnate pentru o infracțiune dintre cele enumerate, pot avea și calitatea de administrator, director, membru în consiliul de supraveghere și directorat, cenzor sau auditori financiari, conform art. 73^1 din Legea nr. 31/1990 privind societățile, atât timp cât nu există o sancțiune suplimentară prin hotărârea definitivă a instanței de judecată.

Prin HG nr. 557/2019, se declară ziua de 16 august 2019 ca fiind zi liberă pentru salariații instituțiilor și autorităților publice.

Aceasta este cu recuperare prin prelungirea programului corespunzător timpului de lucru până în data de 31 august 2019.

Nu se acordă zi liberă magistraților și celorlalte categorii de personal din cadrul instanțelor, ce au de soluționat procese cu termene în data de 16 august 2019. Nici participanții în aceste procese nu beneficiază de zi liberă.

Nu se acordă zi liberă salariaților pentru care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza specificului activității sau procesului de producție.

Pentru salariații din mediul privat, hotărârea nu dispune, iar acordarea unei zile libere ține de relația angajator – salariat, angajatorul având dreptul de decizie, ținând cont de Codul muncii.