Cauțiunea constituie o garanție pentru creditorul unei obligații decurgând dintr-un titlu executoriu de îndeplinire a obligației de către debitor. Cauțiunea poate fi prevăzută pentru acoperirea eventualului prejudiciu cauzat unei dintre părțile în proces ca urmare a unei măsuri adoptate de către instanța de judecată în favoarea celeilalte părți.

În acest sens, cauțiunea se stabilește în sarcina debitorului, atunci când el solicită suspendarea executării titlului ce conține obligația de plată.

De asemenea, creditorul unei obligații decurgând dintr-o creanță certă, lichidă și exsigibiă, care nu deține un titlu executoriu , însă a sesizat instanța de juecată în vederea obținerii acestuia, poate fi obligat la plata unei cauțiuni dacă se încuviințează o măsură asigurătorie în condițiile art.953, 967 sau art.975.

Cauțiunea se datorează în cazurile anumite prevăzute de lege, care sunt de strictă aplicare, neputând fi extinse la alte situații nereglementate de lege. Atunci când, în situațiile anumite arătate, legiuitorul nu impune plata cauțiunii, aprecierea necesității rămâne la latitudinea instanței.

  1. Depunerea cauțiunii

Art.1057 alin.(1) prevede că suma de bani stabilită de instanță cu titlu de cauțiune se depune la Trezoreria Statului, la CEC Bank – S.A. sau la orice altă instituţie de credit care efectuează astfel de operaţiuni.

Cauțiunea se depune pe numele părții care a făcut plata, însă la dispoziția instanței sau, după caz a executorului judectăroesc (când se dispune în cursul executării silite, în condițiile art.671, care trimite la dreptul comun reprezentt de art.1057).

În cazul în care cauțiunea se depune la dispoziția instanței, dovada plății se face cu înscrisul constatator eliberat de către instutția care a încasat suma de bani, care se păstrează în original la instanță.

Cauțiunea trebuie achitată până la termenul de judecată fixat pentru soluționarea cererii debitorului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea. Dacă debitorul nu își îndeplinește obligația de depunere a garanției, cererea sa este respinsă, fără ca instanța să cerceteze motivele acesteia.

Cuantumul cauțiunii se stabilește conform criteriilor legale. Dacă nu se prevede astfel prin dispoziții particulare, sunt incidente dispozițiile art. 1057 alin.(2), astfel că, aceasta nu se stabilește „în raport de posibilitățile de plată sau interesul celui obligat la plată”.

Astfel, în cazul cererilor evaluabile în bani, cauțiunea nu va reprezenta mai mult de 20% din valoarea obiectului cererii, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, nu va putea depăşi suma de 10.000 lei.

Valoarea obiectului cererii se raportează la cuantumul creanței reprezentând obiectul obligației de plată, astfel cum rezultă din titlul executoriu, sau, după caz, în situațiile expres menționate prin lege, din înscrisul constatator al creanței certe, lichide și, ca regulă, exigibile.

Asupra cuantumului cauțiunii instanța se pronunță printr-o încheiere, care poate fi atacată odată cu hotărârea prin care s-a dispus asupra măsurii procesuale pentru care s-a dispus cauțiunea.

Obligativitatea plății unei cauțiuni. Legea prevede obligativitatea plății unei cauțiuni în următoarele cazuri:

  • Pentru cererea de suspendare a executării hotărârii recurate, în condițiile art.484 alin.(2);
  • Pentru cererea de suspendare a executării hotărârii atacate cu contestație în anulare, în condițiile art.507;
  • Pentru cererea de suspendare a executării hotărârii a cărei revizuire se cere, în condițiile art.512;
  • Pentru cererea de suspendare a executării până la soluționarea cererii de recuzare a executorului judecătoresc, în condițiile art.653 alin.(2);
  • Pentru a dispune suspendarea executării silite, în condițiile art.719 alin.(2) și (3), cel care solicită trebuie să dea prealabil o cauțiune, calculată la valoarea obiectului contestației, după cum urmează:
  • de 10%, dacă această valoare este până la 10.000 lei;
  • de 1.000 lei plus 5% pentru ceea ce depăşeşte 10.000 lei;
  • de 5.500 lei plus 1% pentru ceea ce depăşeşte 100.000 lei;
  • de 14.500 lei plus 0,1% pentru ceea ce depăşeşte 1.000.000 lei.
  • Dacă obiectul contestaţiei nu este evaluabil în bani, cauţiunea va fi de 1.000 lei, în afară de cazul în care legea dispune altfel.
  • În cazuri urgente și dacă s-a plătit cauțiunea prevăzută la art.719 alin.(2), instanța poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare. Cauțiunea depusă este deductibilă din cauțiunea finală stabilită de instanță;
  • În materia plății sumei rezultate din urmărirea silită, atunci când creanța este afectată de o condiție rezolutorie, nu se va putea elibera creditorului suma cuvenită, decât dacă acesta va da o cauțiune sau va constitui o ipotecă în favoarea celor care ar trebui să se folosească de această sumă în cazul îndeplinirii condiției. Dacă însă condiția este suspensivă, suma cuvenită creditorului va fi distribuită creditorilor care vin după acesta, dacă aceștia vor da o cauțiune sau vor constitui o ipotecă pentru a garanta restituirea sumei primite în caz de îndeplinire a condiției [art.882 alin.(1) și (2)].
  • În materia ordonanței președințiale, instanța de apel poate suspenda executarea până la judecarea apelului, dar numai cu plata unei cauțiuni al cărei cuantum se va stabili de către aceasta, potrivit art.1000 alin.(2);
  • Suspendarea executării cererii în anulare împotriva ordonanței de plată va putea fi încuviințată, la cererea debitorului, numai cu dare de cauțiune, al cărei cuantum va fi fixat de instanță (art.1024 alin.5);
  • Pentru motive temeinice, instanța de apel poate să suspende executarea silită a hotărârii pronunțate în materia procedurii cu privire la cererile de valoare redusă, însă numai dacă se consemnează o cauțiune de 10% din valoarea contestată (art.1033 alin.2).

Cazuri în care depunerea cauțiunii nu are caracter obligatoriu. Cauțiunea are caracter facultativ, aprecierea asupra oportunității achitării acesteia aparținând exclusiv instanței de executare, în următoarele cazuri:

  • În materia urmăririi mobiliare, administrator-sechestru poate fi obligat de instanță, la cererea creditorului sau a executorului, la darea unei cauțiuni, potrivit art.746 alin.(3);
  • În condițiile art.861 alin.(1), în cazul în care cererea de evicțiune prevăzută la art.860 alin.(2) referitoare la imobilele înscrise pentru prima dată în cartea funciară, în condițiile art.829 alin.(2), este introdusă înainte de împărțeala prețului din adjudecare, instanța de executare, la solicitarea adjudecatarului, va putea să suspende împărțeala prețului, cu sau fără cauțiune, până la judecarea definitivă a cererii de evicțiune.

De asemenea, în condițiile art.719 alin.(4), cauțiunea nu este necesară în următoarele cazuri în care suspendarea executării este obligatorie:

  • Hotărârea sau înscrisul care se execută nu este executoriu;
  • Înscrisul care se execută a fost declarat fals printr-o hotărâre judecătorească dată în primă instanță;
  • Debitorul face dovada cu înscris autentic că a obținut de la creditor o amânare ori, după caz, beneficiază de un termen de plată.

Depunerea cauțiunii nu este necesară nici în cazul în care se cere suspendarea executării în privința cheltuielilor de executare, astfel cum prevede art.670 alin.(4) teza finală.

  • Obiectul cauțiunii

Depunerea în numerar sau în instrumente financiare. Potrivit art.1058, cauţiunea se depune, de regulă, în numerar. La cererea debitorului cauţiunii şi dacă partea în favoarea căreia se depune declară în mod expres că este de acord, cauţiunea va putea consta şi în instrumente financiare care pot servi ca instrumente de plată. Cu toate acestea, acordul părţii nu este necesar în cazul titlurilor emise de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale.

Oferirea de garanții reale. În conformitate cu dispozițiile art. 1059, sub rezerva acceptării exprese de către beneficiar, se poate oferi cauțiune și un drept de ipotecă imobiliară sau mobiliară ori o creanță ipotecară, dacă valoarea acesteia este cel puțin egală cu valoarea cauțiunii stabilite de instanță, în condițiile legii. Când s-a acceptat cu titlu de cauțiune un drept de ipotecă, instanța va dispune, din oficiu, intabularea acestuia, sau după, caz, înregistrarea la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare. Se observă că, în acest caz este necesar acordul expres al beneficiarului.

Cauţiunea care constă într-o creanţă ipotecară produce efecte din momentul înscrierii sau notării rangului în cartea funciară sau, după caz, în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare. Înscrierea sau, după caz, notarea se va dispune de către instanţă din oficiu. 

Când cauţiunea nu mai este necesară, instanţa va ordona, din oficiu, radierea înscrierilor făcute.


Înlocuirea cauțiunii în numerar. Aducerea unui garant. Conform art.1063, cel care care a depus cauţiunea în numerar va putea cere ulterior ca suma în numerar să fie înlocuită cu alte bunuri ori prin aducerea unui garant.

Cu privire la această modalitate, art.1060 prevede că, la cererea debitorului cauţiunii, instanţa poate încuviinţa, cu acordul expres al beneficiarului cauţiunii, ca în locul bunurilor arătate la art. 1.057-1.059 să fie adus un garant.

Astfel, aducerea unui garant poate înlocui atât cauțiunea în numerar, cât și în instrumente financiare ori garanții reale, în timp ce înlocuirea cu alte bunuri poate interveni numai în ipoteza cauțiunii stabilite în numerar.

  • Indisponibilitatea cauțiunii.

Potrivit art.1061, când cauţiunea a fost depusă în numerar sau în instrumente financiare, ea nu poate fi urmărită de creditorii depunătorului decât în măsura în care urmează a-i fi restituită acestuia. De asemenea, cauţiunea nu va putea fi urmărită nici de creditorii depozitarului.

Rezultă, așadar, că asupra cauțiunii operează o indisponibilitate, sumele de bani sau instrumentele financiare care o alcătuiesc neputând fi supuse urmării silite. Numai după ce cauțiunea este restituită, aceasta poate fi urmărită. În poteza în care depunătorul omite să ceară restituirea cauțiunii, aceasta poate fi obținută de creditorii depunătorului pe calea acțiunii oblice.

  • Procedura de stabilire a cauțiunii.

În vederea stabilirii cauțiunii și dacă prin lege nu se prevede altfel, instanța va cita părțile în termen scurt, în camera de cosniliu, și va stabili de urgență cauțiunea. Citarea părților în condițiile art.1062 presupune scurtarea termenului de citare, potrivit art.159.

Din modul de redactare a dispoziției art.719 alin.(2) rezultă că legiuitorul nu a lăsat la aprecierea instanței stabilirea cuantumului cauțiunii, ci a fixat un prag valoric, progresiv și proporțional cu valoarea obiectului cererii, presupunându-se, astfel, că suma va acoperi eventualele pagube care s-ar pricinui părții prin suspendarea executării.

De asemenea, determinarea în concret a cuantumului cauțiunii trebuie realizată de instanță, pentru a nu lăsa acest calcul la aprecierea părții.

  • Ajutorul public judiciar și cauțiunile datorate în faza executării silite.

Dispozițiile OUG nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă nu sunt incidente și în materia cauțiunii datorată în faza executării silite, întrucât nu regelmentează în mod expres această posibilitate. Interpretarea conform căreia, nimic nu împiedică instanța ca, apreciind asupra circumstanțelor care particularizează situația financiară și familială a petentului să poată stabili o cauțiune al cărei cuantum să fie mai mic decât limita stabilită de lege, asigurând, astfel, părții interesate, deplinul exercițiu al drepturilor pe care i le recunoaște Constituția Româîniei și reglementările interne pentru ca dreptul său sa nu devină iluzoriu, ci efectiv instituie o sarcină disproporționată față de creditor, care se vede obligat să suporte el însuși, în proporția părții deduse din cauțiune, riscul neacoperiii prejudiciilor ce i-au fost pricinuite.

  • Restituirea cauțiunii.

Dacă cererea pentru care s-a dispus cauțiunea a fost admisă, cauțiunea depusă se restituie debitorului dacă nu mai este necesară. Astfel, ea trebuie restituită după soluționarea procesului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea ori după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus.

În aceste cazuri, resitutirea cauțiunii se dispune la cererea debitorului, care trebuie să atașeze înscrisuri relevante în legătură cu măsurile pentru care s-a stabilit cauțiunea.

Cauțiunea nu se restituie dacă beneficiarul său a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, în maximul 30 de zile de la data rămâneii definitive a ghotărârii sau, după caz la data încetării efectelor măsurii, prevăzute de art.1064.

Cu toate acestea, cauţiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviinţarea măsurii pentru care aceasta s-a depus. Astfel, dacă această declarație se regăsește la dosar, dată oricând în cursul judecății, restituirea se dispune prin simpla cerere a debitorului, fără a se urma procedura prevăzută la art.1062 alin.(3) și chiar dacă nu este împlinit termenul de 30 de zile, declarația creditorului reprezentând un act juridic unilateral cu caratcer irevocabil.

Astfel, pentru restituirea cauțiunii înainte de împlinirea a 30 de zile de la data pronunțării hotărârii definitive ori expirării termenului de exercitare a apelului ori a recursului, după caz, sau de la data încetării efectelor măsurii pentru care s-a depus cauțiunea, este necesară declarația expresă a părții interesate că nu dorește obligarea celui care a depus cauțiunea la plata de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin întârzierea executării. În lipsa unei astfel de declarații exprese la urmărirea beneficiarului suspendării în vederea obținerii de despăgubiri, cauțiunea se va putea elibera numai în urma unei cereri distincte.

În ceea ce privește despăgubirea cuvenită la care se referă legiuitorul, în practică, s-a cosniderat că pot fi vizate „eventuale daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite”, atunci când s-a dispus suspendarea urmăririi silite (ICCJ, s.com., dec. Nr. 4170/2010).

Instanţa se pronunţă asupra cererii de restituire a cauţiunii cu citarea părţilor, printr-o încheiere supusă numai recursului la instanţa ierarhic superioară. Recursul este suspensiv de executare. Încheierea pronunţată de una dintre secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă (art.1064 alin.3).

Dacă cererea pentru care s-a depus cauţiunea a fost respinsă, instanţa va dispune din oficiu şi restituirea cauţiunii. Astfel, cererea fiind respinsă, înseamnă că adversarul nu a încercat nicio pagubă și, deci, nu se pune problema despăgubirii sale din suma consemnată drept cauțiune.

În cazul în care partea formulează cerere de resituire înainte de expirarea termenului de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus, instanța va respinge cererea ca prematur formulată, urmând a fi reiterată ulterior soluționării definitive a hotărârii, fără a i se putea opune autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Cu toate acestea, în aplicarea dispozițiilor speciale ale art.720 alin (6), în ipoteza în care contestația la executare a fost respinsă, suma reprezentând cauţiunea depusă rămâne indisponibilizată, urmând a servi la acoperirea creanţelor reprezentând despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării ori amenzi judiciare sau a celor stabilite prin titlu executoriu, după caz, situaţie în care se va comunica executorului şi recipisa de consemnare a acestei sume. Având în vedere caracterul de normă specială al art.720 alin.(6), rezultă că aceasta se va aplica cu prioritate față de norma înscrisă la art.1064, ceea ce înseamnă că, în toate cazurile în care s-a respins contestația la executare, indiferent de soluția dată cererii de suspendare a executării silite, cauțiunea nu se mai restituite, ci rămâne indisponibilizată.

  • Eliberarea sumelor ce au format obiect al cauțiunii.

Eliberarea sumelor ce au format obiect al cauțiunii se face persoanelor îndreptățite sau reprezentanților acestora numai pe baza dispoziției executorului judecătoresc ori a instanței de executare (art.671 alin.(3).

Prin eliberarea sumei se înțelege îndreptățirea legitimă a creditorului la ridicarea acesteia de la depozitar.

În mod practic, persoana îndeptățită se va prezenta la instituția de credit depozitară cu încheierea executorului judecătoresc ori a instanței de executare, în original sau copie legalizată care va cuprinde dispoziția de eliberare a sumei.