Verificarea de scripte este o modalitate de validare a veridicității unui înscris. Acest lucru presupune o procedură de urmat ce este aplicabilă numai înscrisurilor sub semntărură privată.

Inscrisul sub semnătură privată este acel înscris întocmit de părți, fără intervenția vreunui organ al statului, semnat de părți sau de partea de la care emană. Așa cum îl definește Codul de procedură civilă în art.272, este înscrisul care e doar semnat de părți și care nu e supus niciunei formalități, cu excepția anumitor situații prevăzute de lege: „înscrisul este orice scriere sau altă consemnare care cuprinde date despre un act sau fapt juridic, indiferent de suportul ei material ori de modalitatea de conservare şi stocare”. Acesta poate fi scris în orice limbă (înteleasă de părți), poate fi scris de mână ori tehnoredactat, dacti­lo­grafiat; se admite folosirea de formulare, în care să se completeze numai spațiile albe. Întocmirea înscrisului sub semnătură privată depinde de voința părților, dar este important ca înscrisul să aibă un conținut juridic clar, care să stabilească fără echivoc drepturile și obligațiile lor.

Singura condiție, cu caracter general, pentru valabilitatea înscrisului sub semnătură privată este semnătura autorului sau autorilor. Semnătura trebuie executată de mână (manuscrisa), iar nu dactilografiată, litografiată, executată prin parafa sau inlocuita. De asemenea, semnătura nu trebuie să cuprindă întregul nume al părții, fiind suficientă executarea semnăturii obișnuite, dar din locul unde este așezată trebuie să rezulte ca autorul ei își însușește întregul conținut al actului.

Astfel, înscrisurile nu trebuie neapărat să fie semnat de părțile litigiului, ci de părțile care îl concep, iar în unele situații numai de cele care se obligă. Prin urmare, există situații când această condiție este suprimată, cum ar fi telexul, telegrama transmise într-un anumit format, în condițiile în care originalul a fost depus semnat la oficiul poștal de către expeditor.

Excepțiile sau formalitățile au în vedere formalitatea exemplarului multiplu pentru actele sinalagmatice, mențiunea „bun și aprobat” în cazul actelor care constată obligații de plată a unor bunuri fungibile, fie cerința datei certe etc.

Înscrisurile care pot fi supuse verificării pot emana de la părțile litigiului sau de la un terț, poate fi un înscris preconstituit ca instrument probator sau poate fi un înscris care nu a fost preconstituit ca atare. Pentru a fi administrat ca probă singurul criteriu pe care trebuie să-l îndeplinească este să fie administrat în cadrul probei cu înscrisuri.

Procedura verificării de scripte. Orice înscris sub semnătură privată depus la dosar în etapa administrării probei cu înscrisuri este opus adversarului care, în condițiile în care ia la cunoștință de înscris poate să îl recunoască sau să conteste scrierea ori semnătura.

Recunoașterea înscrisului nu are o formulă expresă definită de lege, ci presupune acceptarea înscrisului ca atare, prin neformularea niciunei obiecțiuni legate de veridicitatea sa probatorie. Înscrisul astfel recunoscut face deplină dovada până la proba contrarie, ceea ce semnifică faptul că cel căruia i-a fost opus poate să combată dovada conținută de acel înscris prin orice mijloc admis de lege.

Contestarea înscrisului presupune o manifestare neechivocă din partea celui căruia i se opune și constă în tăgăduirea scrierii ori a semnăturii, formulată ca atare. Contestarea se poate referi la scrierea provenită de la cel căruia înscrisul i se opune, de la autorul său, de la un terț ori chiar de la cel care opune înscrisul în proces.

Contestarea trebuie să provină exclusiv de la cel care are calitatea de parte in proces și numai dacă înscrisul i se opune ca probă. Astfel, aceasta nu poate proveni de la alt participant la proces, de la instanță ori dacă înscrisul este adus în proces cu alt scop.

Potrivit art.301 din Cod de procedură civilă, contestarea se face în etapa administrării probelor, cel mai târziu la primul termen după depunerea înscrisului, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a o formula. Prin urmare, procedura nu va putea fi inițiată în căile de atac dacă înscrisul a fost administrat în fazele anterioare, chiar dacă partea solicită readministrarea probelor. Cu toate acestea, dacă proba solicitată nu a fost încuviințată în primele etape procesuale, iar în căile de atac urmează proba să fie administrată prima dată, cel căruia i se opune are dreptul de a contesta înscrisul.

Contestarea înscrisului în condițiile art.301 Cod de procedură civilă impune instanței obligația verificării de scripte. În aceste condiții, instanța nu poate refuza inițierea verificării de scripte pe considerentul că nu are îndoieli cu privire la veridicitatea înscrisului. Cu toate acestea, instanța poate reveni asupra obligației de realizare a verificării dacă, după formularea contestației, partea care îl opune arată că renunță la probă.

Verificarea de scripte se realizează de către instanță, în mod nemijlocit, urmând să stabilească metoda de verificare a înscrisului, respectiv (art.302 din Cod de procedură civilă):

  1. Compararea scrierii și semnăturii de pe înscris cu scrierea și semnătura din alte înscrisuri necontestate. Metoda comparativă presupune existența la dosar și a altor elemente de comparație pe care instanța le confruntă cu înscrisul contestat. De asemenea, instanța poate solicita părților de a prezenta mostre comparative a căror autenticitate aceștia nu o contestă.
  2. Expertiza. Instanța poate dispune efectuarea unei expertize grafoscopice, de specialitate IT ori alt tip de expertiză de specialitate sau criminalistică, luând toate măsurile procedurale adecvate administrării acesteia.
  3. Orice alte mijloace de probă admise de lege. În aceste cazuri, partea poate fi interogată asupra autenticității scrierii sau dacă înscrisul provine de la un terț, acesta poate fi citat ca martor pentru verificarea autenticității actului.

Potrivit art. 302 alin.(2) din Codul de procedură civilă, preşedintele completului de judecată va obliga partea căreia i se atribuie scrierea sau semnătura să scrie şi să semneze sub dictarea sa părţi din înscris. Refuzul de a scrie ori de a semna va putea fi considerat ca o recunoaştere a scrierii sau semnăturii. Astfel, se instutie o prezumție simplă, a cărei greutate instanța o poate aprecia în cadrul evaluării probelor

Metodele de comparare nu sunt exclusive, recurgerea la o metodă nu le exclude pe celelalte. Art. 303 din Cod de procedură civilă impune o anumită succesiune a acestora în funcție de caracterul progresiv de certitudine. Astfel, dacă instanța se consideră lămurită asupra autenticității înscrisului ca urmare a verificării directe pe care le realizează prin metoda comparativă, aceasta va pronunța o încheiere interlocutorie. Dacă metoda comparativă este neconvingătoare pentru instanță, se va recurge la efectuarea unei expertize, obligând părțile să depună de îndată înscrisuri de comparație. Înscrisurile de comparație depuse pentru verificare vor fi semnate de președinte, grefier și de părți. În aceste condiții, părțile nu sunt în drept de a cere termen pentru luare la cunoștință, ci le pot consulta la termenul la care au fost depuse.

Pentru efectuarea expertizei, înscrisurile de comparație sunt: înscrisurile autentice; înscrisurile sau alte scrieri private necontestate de părţi; partea din înscris care nu este contestată; scrisul sau semnătura făcut/făcută înaintea instanţei.