Dreptul de retentie

Codul Civil reglementeaza dreptul de retentie in titlul referitor la „Privilegiile și garanțiile reale”, art. 2495-2499, acesta fiind considerat o garantie reala.

Astfel, art. 2495 arata ca „(1) Cel care este dator să remită sau să restituie un bun poate să îl rețină cât timp creditorul nu își execută obligația sa izvorâtă din același raport de drept sau, după caz, atât timp cât creditorul nu îl despăgubește pentru cheltuielile necesare și utile pe care le-a făcut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul le-a cauzat. (2) Prin lege se pot stabili și alte situații în care o persoană poate exercita un drept de retenție”. Exceptiile de la aceasta regula apar in cazurile in care fie detinerea bunului provine dintr-o fapta ilicita, este abuziva, nelegala, ori bunul nu este susceptibil de urmarire silita, fie posesorul bunului este de rea-credinta.

Cazuri in care dreptul de retentie este prevazut de lege:

• In ce priveste regimul matrimonial al sotilor, Codul Civil prevede ca, in cazul regimului comunitatii legale, acestia raspund cu bunurile comune pentru obligațiile născute în legătură cu conservarea, administrarea sau dobândirea acestor bunuri; obligațiile pe care le-au contractat împreună; obligațiile asumate de oricare dintre soți pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei si repararea prejudiciului cauzat prin însușirea, de către unul dintre soți, a bunurilor aparținând unui terț, în măsura în care, prin aceasta, au sporit bunurile comune ale soților. Conform art 352 Cod Civil, in cazul in care obligatiile comune ale sotilor nu au fost acoperite orin urmarirea bunurilor comune, sotii vor raspunde solidar, cu bunurile propria. Avand in vedere faptul ca este reglementata raspunderea solidara a acestora, oricare dintre soti poate plati datoria comuna, subrogandu-se in dreptul creditorului pentru ceea ce a suportat peste cota sa parte ce i-ar reveni din comunitate daca lichidarea s-ar face la data platii datoriei, acesta avand si un drept de retentie asupra bunurilor celuilalt sot pana la acoperirea integrala a creantei astfel datorate. Si in cazul regimului separatiei de bunuri, la data incetarii acestuia, fiecare dintre soti are un drept de retentie asupra bunurilor celuilalt pana la acoperirea integrala a datoriilor pe care le au unul fata de celalalt (art.365 Cod Civil).
• In cazul actiunii in revendicare: Conform art.563 si urmatoarele, Cod Civil, prin acest tip de actiune, proprietarul unui bun poate revendica de la posesor sau de la o alta persoana bunul sau, pe care aceasta din urma il detine fara drept. In cazul admiterii acestei actiuni, paratul va fi obligat la restituirea bunului sau la plata unor despagubiri, in cazul in care bunul a pierit din culpa acestuia din urma sau acesta a instrainat bunul. De asemenea, paratul poate fi obligat si la restituirea productelor sau a contravalorii acestora, despagubirile urmand a fi evaluate la data restituirii. Productele de restituie indiferent daca posesorul este de buna-credinta sau de rea-credinta, intrucat acestea reprezinta produsele obtinute dintr-un bun cu consumarea sau diminuarea substantei acestuia. In schimb, fructele produse de bun pana la inapoierea acestuia vor fi restituite, la cerere, numai de catre posesorul de rea-credinta sau de catre detentorul precar. Cu privire la obligatiile proprietarului, la cerere, acesta poate fi tinut sa restituie posesorului cheltuielile necesare, cheltuielile utile, in limita sporului de valoare, precum si cheltuielile necesare pe care posesorul le-a facut in vederea culegerii fructelor sau a productelor. Astfel, legea stabileste ca paratul (posesorul) are un drept de retentie asupra produselor pana la restituirea respectivelor cheltuieli necesare pentru producerea si culegerea acestora, cu exceptia cazului in care proprietarul furnizeaza paratului o garantie indestulatoare. Cu toate acestea, dreptul de retentie nu va putea fi exercitat asupra unui bun frugifer sau in cazul in care intrarea in stapanirea materiala a bunului s-a facut prin violenta ori frauda. Asemanator, nici in cazul in care produsele sunt bunuri perisabile sau sunt supuse unei scaderi semnificative a valorii, cu trecerea unei perioade scurte de timp, posesorul nu va putea exercita dreptul de retentie cu privire la aceasta categorie de bunuri.
• Un astfel de drept este prevazut si in cazul administrarii bunurilor altuia, art.802 si urmatoarele Cod Civil, legea stabilind ca administratorul poate deduce din soldul administrarii remuneratia care ii este datorata de catre beneficiar sau de fiduciar, in contul masei patrimoniale fiduciare, pentru activitatea sa, avand drept de retentie asupra bunului administrat pana la plata integrala a datoriei de catre beneficiar/fiduciar.
• Mandatarul are, de asemenea, un drept de retentie pentru garantarea creantelor sale impotriva mandantului izvorate din mandat. Obiectul dreptului de retentie il reprezinat bunurile primite cu ocazia executarii mandatului de la mandant ori pe seama acestuia.
• In cadrul unui contract de comision – acesta fiind o varietate a mandatului care are ca obiect achiziționarea sau vânzarea de bunuri ori prestarea de servicii pe seama comitentului și în numele comisionarului, care acționează cu titlu profesional, în schimbul unei remunerații numită comision; pentru creantele sale asupra comitentului, comisionarul are un drept de retentie asupra bunurilor aflate in detentia sa, avand preferinta chiar si fata de vanzatorul neplatit (art.2053 Cod Civil).
• Contractul de consignație – acesta fiind o varietate a contractului de comision care are ca obiect vânzarea unor bunuri mobile pe care consignantul le-a predat consignatarului în acest scop; in acest caz, dreptul de retentie nu este prevazut de lege, insa se lasa la latitudinea partilor instituirea sau nu a acestuia (art.2062 Cod Civil).
• In ce priveste depozitului hotelier, in cazul in care clientul nu efectueaza plata pretului camerei si a serviciilor hoteliere de care a beneficiar, hotelierul are un drept de retentie asupra bunurilor aduse de client, cu exceptia documentelor si efectelor personale fara valoare comerciala. Acesta va putea sa solicite valorificarea bunurilor asupra carora isi exercita dreptul de retentie potrivit regulilor din materia urmaririi silite mobiliare, Cod Procedura Civila.
• Conform prevederilor Codului Civil referitoare la contractul de locatiune, “locatorul are dreptul de a păstra lucrările adăugate și autonome efectuate asupra bunului pe durata locațiunii și nu poate fi obligat la despăgubiri decât dacă locatarul a efectuat lucrările cu acordul prealabil al locatorului”. In cazul in care lucrarile au fost executate fara acordul prelabil al locatorului, acesta poate cere locatarului aducerea bunului în starea inițială, precum și plata de despăgubiri pentru orice pagubă ar fi cauzată bunului de către locatar. Cu privire la dreptul de retentie, in cazul in care nu a existat acordul locatorului, locatarul nu va putea invoca, in niciun caz, dreptul de retentie. Asemanator, comodatarul nu poate invoca dreptul de retenție pentru obligațiile ce s-ar naște în sarcina comodantului.
• Art.1980 Cod Civil stabileste un drept de retentie si al transportatorului asupra bunurilor transportate, in cazul in care debitorul nu plateste transportatorului sumele datorate conform contractului, chiar si eventualele rambursuri cu care transportatorul a fost grevat. In cazul in care apare o neintelegere asupra sumei pe care debitorul o datoreaza transportatorului, bunurile pot fi preluate daca debitorul plateste suma pe care acesta sustine ca o datoreaza si consemneaza diferenta de pret la o institutie de credit. Transportatorul beneficiaza de drepturile unui creditor gajist pentru garantarea creantelor sale izvorate din contractul de transport, putand exercita aceste drepturi si dupa predarea bunului catre destinatar, insa numai intr-un interval de 24 de ore de la predare si in conditiile in care destinatarul mai detine bunul. In cazul dreptului de retentie al transportatorului, acesta este protejat fata de ipostaza in care destinatarul nu achita sumele cuvenite acestuia, insa dreptul sau este limitat, pentru a se evita posibilitatea exercitarii acestui drept in mod abuziv – asa cum am aratat mai sus, art.1980 stabileste ca, in caz de neintelegere cu privire la suma datorata de catre destinatar, transportatorul nu va mai putea exercita dreptul de retentie in cazul in care destinatarul plateste cand sustine ca datoreaza si consemneaza diferenta la o institutie de credit.

Conform art.2339 alin.(1) lit. b) Cod Civil, “creanța celui care exercită un drept de retenție este privilegiată cu privire la bunul asupra căruia se exercită dreptul de retenție, atât timp cât acest drept subzistă”, privilegiile asupra tuturor bunurilor mobile si imobile ale debitorului fiind exercitate in conditiile prevazute de Codul de Procedura Civila. De mentionat este ca art.2339 Cod Civil stabileste si ordinea in care se executa creantele privilegiate, in cazul in care exista mai multe creante de acest fel. Astfel, acestea se executa in urmatoarea ordine: intai se executa creanta vanzatorului neplatit pentru pretul bunului mobil vandut unei persoane fizice (cu exceptia cazului in care bunul a fost vandut pentru serviciul sau exploatarea unei intreprinderi), apoi se executa creanta celui care exercita dreptul de retentie, in conditiile mentionate mai sus.

Cu privire la obligatiile celui care exercita dreptul de retentie, Codul Civil stabileste ca acesta are drepturile si obligatiile unui “administrator al bunului altuia imputernicit cu administrarea simpla”, anume: este tinut sa efectueze toate actele necesare pentru conservarea bunurilor, precum si actele utile pentru ca acestea sa poata fi folosite conform destinatiei lor obisnuite; sa culeaga fructele bunurilor si sa exercite drepturile aferente administrarii acestora si sa incaseze creantele administrate, eliberand in mod valabil chitantele corespunzatoare, sa exercite drepturile aferente valorilor mobiliare pe care le are in administrare, precum dreptul de vot, de conversie și de răscumpărare. 

De asemenea, in cazul in care bunurile in legatura cu care se exercita dreptul de retentie sunt bunuri frugifere, adminstratorul este obligat sa continue modul de folosire sau de exploatare a acestora fara sa le schimbe destinatia, cu exceptia cazului in care este autorizat de catre beneficiar sau instanta judecatoreasca. De asemenea, administratorul este obligat sa investeasca sumele de bani aflate in administrarea sa si poate sa modifice investitiile efectuate anterior dobandirii de catre acesta a calitatii sale, ori efectuate de el insusi in calitate de administrator.

Cu privire la actele de dispozitie, cand administrarea are ca obiect un bun individual determinat, administratorul va putea sa instraineze bunul, cu titlu oneros, sau sa il greveze cu o garantie reala, atunci cand acest lucru este necesar pentru conservarea valorii bunului, achitarea datoriilor ori mentinerea modului de folosinta potrivit destinatiei acestuia. Aceste acte vor putea fi efectuate, insa, numai cu acordul beneficiarului sau, in lipsa, cu acordul instantei judecatoresti, cu exceptia cazului in care bunul este supus pericolului deprecierii sau pieirii imediate. Un ultim aspect este prevazut in cazul in care administrarea are ca obiect o masa patrimoniala sau un patrimoniu, administratorul avand dreptul de a instraina un bun individual determinat ori de a il greva cu o garantie reala in vederea bunei administrari a masei patrimoniale/patrimoniului. In cazul in care administratorul incheie acte supuse autorizatiei prealabile a beneficiarului ori a instantei, dupa caz, in cazul in care actul respectiv cauzeaza prejudicii, administratorul va avea obligatia de a repara, in mod integral, prejudiciul creat.

Dreptul de retenție este opozabil terților fără îndeplinirea vreunei formalități de publicitate. Insa, conform art.2498 Cod Civil, cel care exercita un drept de retentie nu se poate opune unei eventuale urmariri silite a bunului, pornita de un alt creditor, avand dreptul doar de a participa la distribuirea pretului bunului, in conditiile legii. Dreptul de retenție încetează dacă cel interesat consemnează suma pretinsă sau oferă retentorului o garanție suficientă. Nici in cazul unei deposedari involuntare nu se stinge dreptul de retentie, intrucat cel care exercita acest drept poate cere restituirea bunului, cu respectarea regulilor privind prescriptia exctinctiva a actiunii si a celor privind dobandirea bunurilor mobile de catre posesorul de buna-credinta.

Astfel, se observa ca dreptul de retentie are natura juridica a unui drept real de garantie. In ce priveste stingerea dreptului, conform celor aratate mai sus, concluzia este ca, in cazul unei deposedari voluntare, acest drept se va stinge, retentorul devenind astfel un simplu creditor chirografar, calitatea de retentor si garantia oferita de lege fiind strans legata de detinerea materiala a bunului (fiind acceptata doar o deposedare involuntara).

In doctrina[1] s-a aratat faptul ca, in virtutea caracterului real al dreptului de retentie, acesta este opozabil fata de debitor, fata de avanzii-cauza cu titlu universal si particular ai acestuia, fata de creditorii chirografari ai acestuia si chiar si fata de stat, reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice.

Dreptul de retentie, fiind un drept real imperfect, nu confera prerogativa urmaririi bunului in mainile altei persoane, ci opereaza numai cata vreme bunul se afla in mainile creditorului.