DESPRE DREPTUL DE SEZINA SI POSESIE

Sezina reprezinta un beneficiu acordat de lege anumitor categorii de mostentori, prin care acestia dobandesc dreptul de a administra patrimoniul succesoral si de a exercita drepturile si actiunile defunctului, pe langa stapanirea de fapt exercitata asupra acestor bunuri. Acest beneficiu nu este conditionat de atestarea prealabila a calitatii de mostenitor, pe cale notariala sau judecatoreasca.

Conform art.1126 Cod Civil, sunt mostenitori sezinari soțul supraviețuitor, descendenții și ascendenții privilegiați. Calitatea de mostenitor sezinar este strans legata de vocatia la mostenire, astfel ca cine nu are vocatie la mostenire nu poate avea aceasta calitate.

Cu privire la vocatia la mostenire, art.962 Cod Civil stabileste faptul ca, pentru a putea moșteni, o persoană trebuie să aibă calitatea cerută de lege sau să fi fost desemnată de către defunct prin testament. Se observa ca vocatia la mostenire, numita in doctrina si “chemare la mostenire”, poate fi conferita prin lege (mostenitorul trebuie sa aiba o calitate ceruta de lege in raport cu cel care lasa mostenirea, care poate rezulta inclusiv din rudenia rezultata din adoptie) sau prin testament, putand sa apartina, in principiu, oricarei persoane care detine capacitate succesorala. De mentionat este faptul ca vocatia devine concreta, efectiva, prin devolutiunea succesorala, conform regulilor prevazute de art.964 Cod Civil.

In temeiul acestor norme imperative, mostenitorul sezinar poate intra in stapanirea de fapt si poate administra toate bunurile succesorale. In cazul in care exista mai multi mostenitori sezinari, oricare dintre acestia poate administra patrimoniul succesoral. Avand in vedere faptul ca aceste norme au caracter imperativ, regulile referitoare la sezina nu pot fi inlaturate sau modificate nici macar prin vointa autorului mostenirii. Mai mult, chiar si mostenitorul rezervatar dezmostenit de catre defunct pastreaza dreptul de sezina, intrucat acesta va culege, in orice caz, rezerva succesorala care i se cuvine in virtutea calitatii de mostenitor legal. Conform legii, toti mostenitorii rezervatari sunt si mostenitori sezinari.

Se poate, insa, renunta la invocarea acestui beneficiu de catre mostenitorul sezinar, fara ca acest aspect sa echivaleze cu renuntarea la mostenire.

Cu privire la efectele juridice ale sezinei, se observa ca mostenitorii sezinari pot intra in stapanirea de fapt a bunurilor succesorale si le pot administra, indiferent daca este vorba de bunuri mobile sau de bunuri imobile, chiar si fara sa fi obtinut certificatul de mostenitor. Singurele limitari cu privire la stapanirea si administrarea acestor bunuri pot fi ca urmare a luarii unor masuri speciale de conservare, potrivit legii (ex: punerea sub sigiliu, predarea catre un custode, depunerea sumelor de bani intru-un depozit notarial). Aceste masuri sunt prevazute de art.1117 si art.1118 Cod Civil.

De asemenea, mostenitorul sezinar va putea exercita drepturile patrimoniale si actiunile in justitie cu privire la bunurile dobandite prin mostenire, inclusiv actiunea in revendicare, actiunile posesorii, indiferent daca mostenitorul a exercitat sau nu posesia in fapt. In plus, mostenitorul sezinar va putea fi urmarit de catre creditorii mostenirii, fara atestarea prealabila a calitatii de mostenitor, insa numai pentru partea de creanta care ii revine acestuia. Exceptia prevazuta in acest caz este reprezentata de ipoteza in care mostenitorul a solicitat efectuarea inventarului bunurilor mostenirii, conform art.1104 Cod Civil, care stabileste ca “pe durata efectuării inventarului, succesibilul nu poate fi considerat moștenitor, cu excepția cazului în care a acceptat moștenirea”.

Dobandirea sezinei de catre diferite categorii de mostenitori:

- astfel cum am mentionat, mostenitorii sezinari, conform legii, sunt sotul supravietuitor, descendentii si ascendentii privilegiati, nefiind necesar sa le fie atestata calitatea de mostenitor in prealabil;

- restul mostenitorilor legali, precum si mostenitorii testamentari, vor putea intra in stapanirea bunurilor numai dupa ce le va fi atestata aceasta calitate, de regula, prin certificatul de mostenitor sau, in caz de neintelegere, prin hotarare jduecatoreasca. Cu privire la legatari, conform art.1128 Cod Civil, legatarul universal va putea cere intrarea in stapanirea de fapt a mostenirii de la mostenitorii rezervatari, iar, in lipsa acestora, el va intra in stapanirea mostenirii in baza certificatului de mostenitor. Asemanator, legatarul cu titlu universal va putea cere intrarea in stapanirea de fapt a mostenirii de la mostenitorii rezervatari, de la legatarul universal, iar, in lipsa acestora, va intra in stapanirea mostenirii tot in baza certificatului de mostenitor. Legatarul cu titlu particular va intra in posesia bunului ce i-a fost atribuit conform legatului, de la data atribuirii acestuia sau, in cazul in care bunul nu i-a fost predat, de la data depunerii cererii de predare la instanta de judecata competenta.

Cum este bine cunoscut, posesia reprezinta exercitarea in fapt a prerogativelor dreptului de proprietate, fiind o stare de fapt care se bucura de protectie juridica, sub forma actiunilor posesorii si care poate duce chiar la dobandirea dreptului de proprietate – prin uzucapiune sau ocupatiune, instituind, in anumite conditii, si o prezumtie de proprietate cu privire la cel ce poseda. Posesia poate fi exercitata numai asupra bunurilor corporale, aflate in circuitul civil sau care pot intra in circuitul civil, bunuri ce sunt individual determinate. Pentru a exista posesie, trebuie intrunite cele doua elementele constitutive ale acesteia, pe de-o parte elementul material (corpus) – care presupune contactul direct cu bunul si se concretizeaza, de regula, in acte materiale, precum spatanirea in fapt a bunului, culegerea fructelor, incheierea unor acte juridice si, pe de alta parte, elementul psihologic (animus) – care reprezinta vointa celui care poseda de a se comporta ca un proprietar, in lipsa caruia persoana care exercita stapanirea in fapt nu este decat un detentor precar, avand cunostinta faptului ca stapaneste pentru altul.

Asemanantor drepturilor dobandite prin sezina si posesia, ca dezmembramant al dreptului e proprietate, reprezinta tot o putere de fapt, o stapanire de fapt a unor anume bunuri determinate. De asemenea, astfel cum sezina poate fi exercitata de catre orice mostenitor sezinar, si elementul corpus al posesiei poate fi exercitat, in comun, de catre mai multi coposesori – acesta este cazul posesiei corespunzatoare dreptului de proprietate comuna, intre coposesori neexistand decat o diferenta cantitativa[1], acestia avand atat reprezentarea subiectiva ca stapanesc pentru sine, cat si aceea ca stapanesc pentru altul. Astfel, cu privire la bunul comun, coproprietarii sunt posesori in ce priveste cota-parte care li se cuvine si detentori precari, in ce priveste cotele-parti ale celorlalti coproprietari.

Desi, la o prima lectura, dreptul de sezina al mostenitorilor pare sa se asemene cu dreptul unui posesor neproprietar, efectele juridice ale celor doua institutii difera in mod considerabil.

In primul rand, astfel cum am mentionat mai sus, posesia, indiferent daca este exercitata cu buna-credinta sau cu rea-credinta, naste o prezumtie de proprietate, aceasta avand functie probatorie, in conditiile in care elementul corpus al posesiei este dovedit de catre posesor. Prin urmare, se observa ca elementul corpus este determinant pentru stabilirea calitatii procesuale a paratului in cadrul unei actiuni in revendicare – actiune ce, avand in vedere aceeasi existenta prezumtiei mentionate, poate fi intentata si impotriva detentorului precar. In materie imobiliara, prezumtia de proprietate este una relativa, avand o forta si mai redusa in materie mobiliara – unde vorbim de o prezumtie de titlu (in cazul in care nu se poate face dovada titlului de proprietate, a actului de dobandire, legiuitorul va prezuma ca posesia dobanditorului valoreaza titlu de proprietate).

Al doilea efect, specific posesiei de buna-credinta, este dobandirea fructelor de catre posesor. Astfel, posesorul de buna-credinta dobandeste fructele (naturale, industriale si civile), in baza articolului 948 alin.(1) Cod Civil, aceasta fiind o exceptie de la regula potrivit careia proprietarul este cel caruia i se cuvin fructele. In cazul in care posesia este de rea-credinta, in mod evident, posesorul va fi obligat sa restituie fructele percepute, precum si contravaloarea fructelor pe care a omis sa le perceapa daca, din aceasta cauza, ele au pierit ori s-au degradat, conform art.948 alin.(5) Cod Civil.

De asemenea, posesia, ca stare de fapt, poate duce, in anumite conditii, la dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune sau prin ocupatiune, ocrotirea posesiei in aceste cazuri avand la baza idea sanctionarii lipsei de diligenta a titularului dreptului real principal.

Astfel, se observa ca institutia posesiei este protejata prin intermediul actiunilor posesorii, prin care se apara posesia ca stare de fapt impotriva oricarei tulburari, pentru a mentine aceasta stare de fapt ori pentru a o redobandi, atunci cand a fost pierduta. Actiunea posesorie generala se exercita atunci cand tulburarea posesiei ori deposedarea a fost pasnica, nu a trecut mai mult de un an de la data tulburarii/deposedarii si cel care intenteaza actiunea a exercitat o posesie utila, de cel putin un an anterior tuburarii/deposedarii. Actiunea posesorie speciala poate fi introdusa atunci cand tuburarea sau deposedarea a avut loc prin violenta, in conditiile in care nu a trecut mai mult de un an de la data tulburarii/deposedarii, putand fi introdusa si de catre o persoana care a exercitat o posesie viciata, indiferent de durata acestei posesii. Acestea sunt actiuni in realizare, ce pot fi introduse si impotriva proprietarului, insa nu si impotriva persoanei fata de care exista obligatia de restituire. De asemenea, posesorul poate lua masuri pentru conservarea bunului posedat, in conditiile art.952 Cod Civil.

In cazul sezinei, astfel cum am aratat, mostenitorii pot exercita toate drepturile si actiunile defunctului, conform art.1125 Cod Civil, inclusiv actiunea in revendicare. Din acest punct de vedere, drepturile conferite prin sezina sunt mai complexe, nefiind vorba despre exercitarea unei simple posesii, titularii sezinei avand posibilitatea de a intenta toate actiunile defunctului, nascute din calitatea acestuia din urma de proprietar asupra bunurilor succesiunii. Astfel, daca actiunea posesorie este exercitata de un simplu posesor, indiferent daca acesta este sau nu titularul unui drept real principal, admiterea actiunii in revendicare implica, in mod obligatoriu, dovedirea dreptului de proprietate asupra bunului revendicat de catre reclamant. De asemenea, se observa ca actiunea posesorie trebuie exercitata intr-un anumit interval de timp stabilit de lege – termenul de prescriptie extinctiva fiind de un an de la tulburare/deposedare, pe cand actiunea in revendicare are caracter imprescriptibil, in principiu. De asemenea, cel care a pierdut o actiune posesorie poate introduce o actiune in revendicare cu privire la acelasi bun, actiunea posesorie neavand autoritate de lucru judecat in petitoriu[2], insa partea care a pierdut o actiune in revendicare nu mai poate sa solicite, printr-o actiune posesorie, octrotirea posesiei exercitata asupra aceluiasi bun.

Din punct de vedere procedural, in ce priveste actiunile in justitie, inclusiv in cazul actiunii in revendicare, Codul Civil a stabilit ca fiecare comostenitor poate sta singur in justitie, indiferent de calitatea procesuala, in orice actiune privitoare la coproprietate, hotararile judecatoresti pronuntate in favoarea coproprietatii (indiviziunii) profitand tuturor coproprietarilor. Daca solutia instantei este favorabila mostenitorului (conform art.643 Cod Civil, este vorba de “hotararile judecatoresti pronuntate in folosul coproprietatii”), aceasta va profita tuturor mostenitorilor, in situatia in care actiunea are ca obiect bunuri ce se afla in indiviziune. In schimb, conform aceluiasi articol, hotararile judecatoresti potrivnice unui coproprietar (in cazul nostru, comostenitor) nu sunt opozabile celorlalți coproprietari. In cazul in care actiunea a fost introdusa de catre un singur mostenitor, partea adversa va putea cere introducerea in cauza a celorlalti.

Pentru a intelege mai bine cele aratate, dam exemplul unei spete in care Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit[3] faptul ca, in cazul unei actiuni in revendicare, reclamantul nu va putea pretinde consecinte juridice diferite fata de parati, care au calitatea de comostenitori, avand in vedere faptul ca dreptul opus de reclamant a avut aceeasi cauza juridica. In prima instanta, fiecare dintre paratii comostenitori a fost obligat la restituirea unei suprafete de teren, parte dintr-un bun aflat in indiviziune ce facea obiectul masei succesorale, proportional cu cota parte indiviza a fiecaruia. In aceasta speta, un singur parat a atacat hotararea primei instante, avand castig de cauza, iar aceasta hotarare, prin care s-a stabilit faptul ca reclamantul nu detine un drept asupra bunului aflat in indiviziune, a profitat tuturor paratilor comostenitori.

In mod corelativ, mostenitorilor sezinari li se transmit si drepturile defunctului cu privire la patrimoniul succesoral, aceste drepturi exercitate de mostenitorii sezinari pana la data iesirii din indiviziune.

Conform art.1125 Cod Civil, mostenitorii sezinari intra in stapanirea in fapt a bunurilor succesorale, mobile sau imobile, fara indeplinirea vreunei formalitati prealabile, avand dreptul sa administreze aceste bunuri. Cu privire la dreptul de asministrare, legea nu dezvolta modalitatea de execitare si limitele acestui drept insa, in doctrina[4], s-a aratat ca atributii similare mostenitorilor sezinari le poate avea si executorul testamentar. Analizand art.1080 Cod Civil referitor la puterile executorului testamentar, se observa ca acesta poate cere punere sigiliilor asupra anumitor bunuri, efectuarea inventarului, incuviintarea, de catre instanta de judecata, a vanzarii bunurilor mostenirii, executarea testamentului, efectuarea platii datoriilor mostenirii, incasarea creantelor.

Astfel, acest drept de administrare, conferit mostenitorilor rezervatari, nu echivaleaza cu exercitarea atributului posesiei – folosinta (ius utendi si ius fruendi), care reprezinta facultatea posesorului de a uza de lucrul sau, de a-l pune in valoare prin exploatarea acestuia, dobandind fructele, in cazul in care este de buna-credinta. Desi reglementarea cu privire la dreptul de sezina nu este foarte cuprinzatoare, in practica instantei supreme[5] s-a retinut ca, “pentru a se bucura de sezina, mostenitorii sezinari trebuie sa fi acceptat mostenirea in termenul de exercitare a dreptului de optiune succesorala si ca intre sezina si mecanismul de transmitere a succesiunii nu se poate face nicio legatura, sezina nefiind susceptibila de a avea inraurire asupra modalitatilor de acceptare sau renuntare la succesiune”.

Prin decizia nr.10367/2005, Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut faptul ca “sezina conferă moștenitorului posibilitatea de jure de a intra în stăpânirea bunurilor succesorale, fără a fi necesară atestarea prealabilă a calității sale de succesor pe cale notarială sau judecătorească. Această posibilitate (vocație) trebuie însă valorificată de moștenitorul sezinar prin manifestarea sa de voință în sensul preluării bunurilor succesorale. Această stăpânire în fapt a bunurilor are o dublă semnificație juridică: pe de o parte, are valoarea de acceptare a succesiunii iar pe de altă parte înseamnă manifestarea voinței de a uza de dreptul pe care îl conferă sezina. În cazul în care moștenitorul sezinar nu face dovada că și-a exercitat dreptul prevăzut de art. 653 alin. (1) C. civ. prin intrarea în posesiunea bunurilor succesorale, nu se poate considera că el și-ar transforma vocația în calitate efectivă. Aceasta deoarece conform dispozițiilor art. 686 C. civ., nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moșteniri ce i se cuvine. Acceptarea tezei contrare ar conduce, per absurdum, la consecința că toți moștenitorii sezinari sunt obligați să accepte moștenirea, cu activ și cu pasiv, ceea ce contravine tuturor principiilor de drept succesoral. Așa cum este unanim admis în doctrină, sezina nu are legătură cu acceptarea sau renunțarea la o succesiune. De aceea art. 700 C. civ., care prevede că dreptul de a accepta moștenirea se prescrie într-un termen de 6 luni de la deschiderea succesiunii, nu face nici o distincție între moștenitorii sezinari și cei nesezinari”.

Prin urmare, desi beneficiul sezinei este conferit anumitor categorii de mostenitori, in baza legii, fara necesitatea indeplinirii altor formalitati, pentru a se bucura de sezina mostenitorii vor trebui sa accepte mostenirea printr-un act sau fapt juridic de acceptare, expresa sau tacita, astfel incat eventualele drepturi sa le fie transmise pe cale succesorala. Prin aceeasi decizie a Inaltei Curti, s-a retinut ca daca moștenitorul sezinar nu face dovada că și-a exercitat dreptul prevăzut de art. 653 alin. (1) C. civ. prin intrarea în posesiunea bunurilor succesorale, nu se poate considera că el și-ar transforma vocația în calitate efectivă, intrucat, conform art.686 Cod Civil, “nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moșteniri ce i se cuvine”.

Prin urmare, mostenitorii sezinari, in baza legii, pot intra in stapanirea in fapt a bunurilor succesorale si le pot administra, fiind necesar sa accepte mostenirea pentru ca aceasta “vocatie” sa fie concretizata. Dupa acceptarea mostenirii, in cazul in care nu este efectuat partajul, mostenitorii se vor afla in indiviziune cu privire la bunurile succesorale ale defunctului, fiecare mostenitor avand numai o cota-parte ideala, abstracta din drept. Prin urmare, niciunul dintre comostenitori nu va fi titular exclusiv asupra vreunui bun din masa succesorala, principiul fiind acela ca drepturile nascute din calitatea de comostenitor/coindivizar se exercita concomitent si impreuna, de catre toti mostenitorii. Acestia vor putea efectua acte de folosinta, in masura in care nu schimba destinatia bunurilor aflate in indiviziune si nu aduc atingere drepturilor celorlalti comostenitori, acte de administrare, cu acordul comostenitorilor care detin majoritatea cotelor din mostenire, acte de dispozitie, cu acordul tuturor comostenitorilor si acte de conservare. Cu privire la actele de conservare, avand in vedere faptul ca acest tip acte, prin natura lor, sunt avantajoase pentru proprietar, acestea pot fi efectuate de catre oricare comostenitor fara acordul celorlalti.