Concurența din perspectivă juridică și economică

Concurența este un fenomen complex cu o natură predominant economică, organizat și sancționat de norme juridice.

Dreptul concurenței a fost definit de unii autori ca fiind un ansamblu de dispoziții juridice întemeiate pe o politică economică[1], strâns legat de științele economice, presupunand un dialog continuu între juriști și economiști.

Dintr-o alta perspectiva, dreptul concurenței reprezintă un ansamblu de reguli juridice care, pe de o parte, guvernează rivalitățile dintre agenții economici în găsirea și conservarea unei clientele, iar pe de altă parte are ca scop evitarea și sancționarea practicilor anticoncurentiale individuale sau colective de natură să afecteze concurența loială.

Libera circulațe și libera concurență reprezintă instrumente care sunt esențiale pentru funcționarea pieței unice într-un ritm de dezvoltare armonios, echilibrat și durabil, Uniunea Europeană (UE) impunand utilizarea lor corespunzătoare tuturor participanților la circuitul economic european.

Referitor la caracterul liber al concurenței, deși art. 119 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (T.F.U.E.) prevede că la nivelul UE, concurența este liberă, juriștii susțin că aceasta nu este liberă, ci este limitată de norma juridică și de inconvenientele rezultate din sfera economică.

În ceea ce privește concurența din perspectivă economică, în literatura de specialitate se insistă asupra legăturilor care există între structura pieței, numărul operatorilor și situația în care se manifestă concurența (monopol, oligopol). Libera concurență este atât un factor de stimulare a întreprinderilor, favorizând creșterea economică, cât și un mod de funcționare a piețelor[2].

Din punct de vedere juridic, concurența reprezintă competiția economică și oferta mai multor întreprinderi distincte și rivale, de produse sau servicii care tind să satisfacă nevoi echivalente, dând întreprinderilor posibilitatea de a câștiga sau de a pierde clientela, de a obține sau nu profit.

Politica de concurență europeană are în vedere atât concurența “mijloc”, cât și concurența practică, UE căutând să reglementeze nu concurența în sine, ci nivelul de concurență necesar bunei funcționări a pieței unice[3]. Concurența practică reprezintă doza de “concurență necesară” pentru care trebuie respectate exigențele fundamentale și atinse obiectivele prevăzute in Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene - TFUE și care conduce la formarea și funcționarea pieței unice. [4]

În dreptul american, concurența reprezintă condiția progresului economic, pe când în dreptul european reprezintă un mijloc prin care se asigură echilibrul și progresul economic în cadrul pieței unice.

Reglementarea juridica a concurentei dateaza in SUA inca din 1890,  odata cu adoptarea Actului Sherman care a reglementat măsurile împotriva cartelurilor și monopolurilor, a interzis toate comportamentele de natură să aducă atingere concurenței, fără nicio exceptie. Spre deosebire de legislatia americana, regulile europene au stabilit interdicții, dar și excepții conform art. 101 alin. (3) din T.F.U.E.

Ulterior, interdicțiile prevăzute prin Actul Sherman din domeniul concurenței, au fost atenuate prin aplicarea principiului ,,rule of reason’’ conform căruia anumite restricții cu privire la concurență sunt admise din perspectiva eficacității acordurilor, permițând apariția în practică a unor excepții de la dispozițiile legale.

În anumite cazuri interzicerea acordurilor este absolută, iar în altele există derogări de la normele imperative de interzicere.

În dreptul european, art. 101 alin. (1) T.F.U.E. statuează principiul interzicerii absolute a acelor acorduri între societăți care au ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau distorsionarea concurenței, fiind incompatibile cu piața unică. Se au în vedere nu doar înțelegerile orizontale între clienți, dar și cele verticale cum ar fi acordurile de distribuție exclusivă, acordurile de franciză la care participă societățile situate la nivele diferite ale procesului economic.

În legislația europeană, comportamentele considerate ca fiind obstacole grave în ceea ce privește menținerea concurenței sau realizarea și funcționarea pieței unice sunt interzise în mod automat, per se[5], iar alte atingeri aduse concurenței sunt admise fiind necesare realizării anumitor scopuri comune: îmbunătățirea producției, promovarea progresului tehnic și/sau economic.

Referitor la concurență, observăm că economiștii încearcă să găsească cel mai bun mijloc de a aloca resursele, pe când juriștii pun accentul pe drepturile și obligațiile actorilor de pe piața, precum și pe corectarea practicilor anticoncurențiale prin aplicarea sancțiunilor.

În opinia noastră, în contextul actual, concurența, nu mai poate fi tratată doar din perspectivă economică sau juridică, ci holistic. Ea presupune implicarea unei multitudini de factori, resurse, domenii de activitate conexe care sa asigure buna funcționare a pieței unice creata ca urmare a interesului economic al statelor care a fost hotărâtor în ceea ce priveşte înfiinţarea şi funcţionarea UE.  Indiferent de numele tratatului, de epoca istorică în care a fost semnat, piaţa comună, devenită apoi piaţă internă, şi, în prezent, piaţă unică, rămâne un capitol extrem de important în economia construcţiei europene.

Dispariţia interesului economic al statelor semnatare ale tratatelor europene ar determina dispariţia sensului pentru care ar mai fiinţa UE. Practic, raţiunea economică a existenţei UE reprezintă motorul care a dus la crearea unor instituţii, a unor pârghii legislative şi instituţionale care să asigure buna funcţionare a pieţei unice europene, întemeiată, în mod evident, pe considerente economice.

Uniunea Europeană trebuie să se asigure că mediul concurențial nu este afectat în sensul deturnării concurenței în interiorul pieței unice, idee consacrată la nivel principial în art. 3 alin. 3 din Tratatul de la Maastricht. Aceasta cu atât mai mult cu cât concurența este apreciată ca fiind pilonul principal al dezvoltării durabile a Europei întemeiate pe o creștere economică echilibrată, o economie socială de piață extrem de competitivă, statele membre dezvoltând un drept intern al concurenței inspirat din modelul european.

Protocolul nr. 27 privind piața internă și concurența precizează faptul că UE, pentru garantarea inexistenței denaturărilor concurenței, poate face aplicarea dispozițiilor tratatelor, inclusiv a art. 352 TFUE.

Pe lângă consacrările legislative, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a