Obligatia de plata a TVA pentru persoane fizice in cazul achizitiei de terenuri si/sau de constructii in scopul vanzarii

ShareShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect datorat la bugetul statului şi care este colectat conform prevederilor Codului Fiscal.

In ceea ce priveste notiunea de persoana impozabila, din punct de vedere al taxei pe valoarea adaugata, aceasta este definita in Titlul VII din Codul Fiscal astfel: orice persoană care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute de lege, oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi.

Activitatile economice prevazute de lege, pe care le-am mentionat mai sus, sunt: activitatile producatorilor, comerciantilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitatile extractive, agricole si activitatile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economica exploatarea bunurilor corporale in scopul obtinerii de venituri cu caracter de continuitate. Exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în concordanţă cu principiul de bază al sistemului de TVA potrivit căruia taxa trebuie să fie neutră, se referă la orice tip de tranzacţii, indiferent de forma lor juridică.

Codul fiscal prevede, de asemenea, care anume sunt operaţiunile cuprinse în sfera de aplicare a taxei pe valoare adaugata, acestea fiind: livrarea de bunuri, prestarea de servicii, schimburile de bunuri sau servicii, achizitiile intracomunitare de bunuri si importul de bunuri.

In continuare, vom prezenta situaţiile în care persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile, astfel cum sunt prevazute de Codul fiscal si de Normele de aplicare ale acestuia.

In primul rand, este necesar sa mentionam faptul ca persoanele fizice nu se consideră că realizează o activitate economică în sfera de aplicare a taxei atunci când obţin venituri din vânzarea locuinţelor proprietate personală sau a altor bunuri, care au fost folosite de către acestea pentru scopuri personale. În categoria bunurilor utilizate în scopuri personale se includ construcţiile şi, după caz, terenul aferent acestora, proprietate personală a persoanelor fizice care au fost utilizate în scop de locuinţă, inclusiv casele de vacanţă, orice alte bunuri utilizate în scop personal de către persoana fizică, precum şi bunurile de orice natură moştenite sau dobândite ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate.

Persoana fizică, care nu a devenit deja persoană impozabilă pentru alte activităţi, se consideră că realizează o activitate economică din exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, dacă acţionează ca atare, de o manieră independentă, şi activitatea respectivă este desfăşurată în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate, în sensul art. 269 alin. (2) din Codul fiscal.

În cazul construirii de bunuri imobile de către o persoană fizică, în vederea vânzării, activitatea economică este considerată începută în momentul în care persoana fizică respectivă intenţionează să efectueze o astfel de activitate, iar intenţia acesteia trebuie apreciată în baza elementelor obiective, de exemplu, faptul că aceasta începe să angajeze costuri şi/sau să facă investiţii pregătitoare iniţierii activităţii economice. Activitatea economică este considerată continuă din momentul începerii sale, incluzând şi livrarea bunului sau părţilor din bunul imobil construit, chiar dacă este un singur bun imobil.

In cazul achizitiei de terenuri si/sau de constructii de catre persoana fizica in scopul vanzarii, livrareaacestor bunuri reprezinta o activitate cu caracter de continuitate daca persoana fizica realizeaza mai mult de o singura tranzactie in cursul unui an calendaristic. Totusi, daca persoana fizica deruleaza deja constructia unui bun imobil in vederea vanzarii, activitatea economica fiind deja considerata inceputa si continua, orice alte tranzactii efectuate ulterior nu vor mai avea caracter ocazional. Desi prima livrare este considerata ocazionala, daca intervine o a doua livrare in cursul aceluiasi an, prima livrare nu va fi impozitata, dar va fi luata in considerare la calculul plafonului prevazut la art. 310 din Codul fiscal, adica 88.500 euro (al cărui echivalent în lei se stabileşte la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României la data aderării şi se rotunjeşte la următoarea mie, respectiv 300.000 lei).

Persoana impozabilă stabilită în România conform art. 266 alin. (2) lit. a), a cărei cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 88.500 euro, al cărui echivalent în lei se stabileşte la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României la data aderării şi se rotunjeşte la următoarea mie, respectiv 300.000 lei, poate aplica scutirea de taxă, pentru operaţiunile prevăzute la art. 268 alin.(1), cu excepţia livrărilor intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform art. 294 alin.(2) lit. b).

In conformitate cu prevederile art. 292 alin. (2) lit.f) din Codul fiscal, sunt scutite de TVA „livrarea de constructii/parti de constructii si a terenurilor pe care sunt construite, precum si a oricaror altor terenuri. Prin exceptie, scutirea nu se aplica pentru livrarea de constructii noi, de parti de constructii noi sau de terenuri construibile”.

Cifra de afaceri care serveşte drept referinţă pentru aplicarea alin. (1) este constituită din valoarea totală, exclusiv taxa în situaţia persoanelor impozabile care solicită scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii efectuate de persoana impozabilă în cursul unui an calendaristic, taxabile sau, după caz, care ar fi taxabile dacă nu ar fi desfăşurate de o mică întreprindere, a operaţiunilor rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operaţiuni ar fi fost realizate în România conform art. 297 alin. (4) lit. b), a operaţiunilor scutite cu drept de deducere şi, dacă nu sunt accesorii activităţii principale, a operaţiunilor scutite fără drept de deducere prevăzute la art. 292 alin. (2) lit. a), b), e) şi f). Prin excepţie, nu se cuprind în cifra de afaceri prevăzută la alin. (1), dacă sunt accesorii activităţii principale, livrările de active fixe corporale, astfel cum sunt definite la art. 266 alin. (1) pct. 3 (active corporale fixe reprezintă orice imobilizare corporală amortizabilă, construcţiile şi terenurile de orice fel, deţinute pentru a fi utilizate în producţia sau livrarea de bunuri ori în prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru scopuri administrative), şi livrările de active necorporale, efectuate de persoana impozabilă.

Sintetizand, daca o persoana fizica realizeaza o tranzactie imobiliara, iar in cursul aceluiasi an calendaristic mai incheie o tranzactie, incepand cu cea de –a II a tranzactie vanzatorul devine platitor de TVA, daca a doua tranzactie este taxabila si valoarea cumulata a acesteia cu cea a primei livrari, depaseste plafonul de scutire prevazut de art.310 Cod fiscal, adica 88.500 euro (echivalentul a 300.000 lei). In schimb, daca o persoana fizica realizeaza o singura tranzactie imobiliara in cursul unui an calendaristic si aceasta depaseste plafonul de 300.000 lei, se va datora taxa pe valoare adaugata indiferent daca aceasta persoana mai incheie sau nu alte tranzactii ulterioare. De asemenea, daca o persoana fizica incheie o singura tranzactie in cursul unui an calendaristic, tranzactie care se incadreaza sub plafonul de 300.000 lei, acesta va datoria totusi TVA in cazul in care este vorba despre livrarea unei constructii noi, a unor parti din constructia noua sau a unui teren construibil, aceste activitati fiind excluse de la regimul scutirii de taxa prevazut de art.292 Cod Fiscal. Asadar, legiuitorul a scos de sub incidenta regimului scutirii de TVA, livrarea unei constructii noi, a unei parti a acesteia sau a unui teren construibil.

Cu privire la tranzactiile pe care urmeaza sa le efectueze un contribuabil cu terenuri aflate in intravilan, curti, constructii se retin urmatoarele dispozitii:

In cazul imobilelor formate din terenuri si constructii, pentru a stabili reguimul de impozitare din punct de vedere al TVA, se retin relevante prevederile pct.55 alin. (1) din Norme, date in aplicarea art.292 alin.(2) litera f) din Codul fiscal, potrivit carora,  atunci când se livrează un corp funciar unic format din construcţia şi terenul pe care aceasta este edificată, identificat printr-un singur număr cadastral:

a) terenul pe care s-a edificat construcţia urmează regimul construcţiei, dacă valoarea acestuia este mai mică decât valoarea construcţiei aşa cum rezultă din raportul de expertiză/evaluare;

b) construcţia va urma regimul terenului pe care este edificată, dacă valoarea acesteia este mai mică decât valoarea terenului aşa cum rezultă din raportul de expertiză/evaluare;

c) dacă terenul şi construcţia au valori egale, aşa cum rezultă din raportul de expertiză/evaluare, regimul corpului funciar se stabileşte în funcţie de bunul imobil cu suprafaţa cea mai mare. Se va avea în vedere suprafaţa construită desfăşurată a construcţiei.

Aceste prevederi nu se aplică în situaţia în care se livrează un teren pe care se află o construcţie a cărei demolare a început înainte de livrare şi a fost asumată de vânzător. Asemenea operaţiuni de livrare şi de demolare formează o operaţiune unică în ceea ce priveşte TVA, având în ansamblu ca obiect livrarea unui teren, iar nu livrarea construcţiei existente şi a terenului pe care se află aceasta, indiferent de stadiul lucrărilor de demolare a construcţiei în momentul livrării efective a terenului.

Cu privire la momentul fata de care se va calcula TVA, Codul Fiscal introduce doua notiuni: faptul generator, anume faptul prin care sunt realizate condiţiile legale necesare pentru exigibilitatea taxei si, respectiv, exigibilitatea platii taxei, adicadata la care o persoană are obligaţia de a plăti taxa la bugetul statului. Cu privire la exigibilitatea platii taxei, aceasta intervine la data la care are loc faptul generator, cu urmatoarele exceptii:

–          exigibilitatea intervine la data emiterii unei facturi, înainte de data la care se produce faptul generator;

–          exigibilitatea intervine la data la care se încasează avansul, pentru plăţile în avans efectuate înainte de data la care intervine faptul generator;

Baza de impozitare pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii efectuate în interiorul ţării:

Potrivit art. 286 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, subvenţiile legate direct de preţul bunurilor livrate şi/sau al serviciilor prestate, se includ în baza de impozitare a taxei. Sunt luate în considerare subvenţiile primite de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Uniunii Europene sau de la bugetul asigurărilor sociale de stat. Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată pentru aceste subvenţii intervine la data încasării lor de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Uniunii Europene sau de la bugetul asigurărilor sociale de stat. Se consideră că subvenţia este legată direct de preţ dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

–          subvenţia este concret determinabilă în preţul bunurilor şi/sau al serviciilor, respectiv este stabilită pe unitatea de măsură a bunurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate, în sume absolute sau procentual;

–          cumpărătorii trebuie să beneficieze de subvenţia acordată furnizorului/prestatorului, în sensul că preţul bunurilor/serviciilor achiziţionate de aceştia trebuie să fie mai mic decât preţul la care aceleaşi produse/servicii s-ar vinde/presta în absenţa subvenţiei.

Cota standard de 19% se aplică asupra bazei de impozitare pentru operaţiunile impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotelor reduse, iar nivelul acesteia este:

Pentru livrările de bunuri/prestările de servicii taxabile, respectiv cele care sunt supuse cotei standard de TVA sau cotelor reduse de TVA, prevăzute de art. 291 din Codul fiscal, taxa colectată se determină după cum urmează:

–          se aplică cota legală de TVA la contravaloarea livrării/prestării, în cazul în care rezultă că părţile au convenit că TVA nu este inclusă în contravaloarea livrării, sau în cazul în care contrapartida nu este stabilită de părţi, ci este stabilită prin lege, prin licitaţie, printr-o hotărâre a instanţei, sau alte situaţii similare, şi nu include taxa;

–          contrapartida unei livrări de bunuri/prestări de servicii trebuie considerată ca incluzând deja taxa pe valoarea adăugată, taxa determinându-se prin aplicarea procedeului sutei mărite, respectiv 20 x 100/120 în cazul cotei standard şi 19 x 100/119 începând cu data de 1 ianuarie 2017, 9 x 100/109 sau 5 x 100/105 în cazul cotelor reduse, în următoarele situaţii:

1. atunci când părţile au convenit că TVA este inclusă în contravaloarea livrării/prestării;

  1. în cazul livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii direct către populaţie pentru care nu este necesară potrivit legii emiterea unei facturi;

3. în orice situaţie în care contrapartida nu este stabilită de părţi, ci este stabilită prin lege, prin licitaţie, printr-o hotărâre a instanţei, sau alte situaţii similare, şi include taxa sau nu există nicio menţiune cu privire la taxa pe valoarea adăugată;

4. atunci când preţul unui bun/serviciu a fost stabilit de părţi fără nicio menţiune cu privire la taxa pe valoarea adăugată, iar furnizorul/prestatorul bunului/serviciului respectiv este persoana obligată la plata taxei pe valoarea adăugată colectate pentru operaţiunea supusă taxei, şi furnizorul/prestatorul nu are posibilitatea de a recupera de la beneficiar taxa pe valoarea adăugată care ar fi trebuit colectată pentru operaţiunea respectivă. Poate fi acceptată ca mijloc de probă a faptului că furnizorul/prestatorul nu are posibilitatea de a recupera de la beneficiar taxa pe valoarea adăugată, inclusiv o declaraţie pe propria răspundere a furnizorului.

Cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele livrări de bunuri şi prestări de servicii:

a) livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite. Terenul pe care este construită locuinţa include şi amprenta la sol a locuinţei. În sensul prezentului titlu, prin locuinţă livrată ca parte a politicii sociale se înţelege: (…) livrarea de locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 m2, exclusiv anexele gospodăreşti, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeşte suma de 450.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziţionate de persoane fizice. Suprafaţa utilă a locuinţei este cea definită prin Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Anexele gospodăreşti sunt cele definite prin Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Cota redusă se aplică numai în cazul locuinţelor care în momentul vânzării pot fi locuite ca atare.

Cota aplicabilă este cea în vigoare la data la care intervine faptul generator, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 282 alin. (2), pentru care se aplică cota în vigoare la data exigibilităţii taxei.

Persoana obligată la plata taxei pe valoarea adăugată, dacă aceasta este datorată în conformitate cu prevederile prezentului titlu, este persoana impozabilă care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii, cu excepţia cazurilor pentru care beneficiarul este obligat la plata taxei conform alin. (2) – (6) şi art. 331.

Taxa este datorată de orice persoană înregistrată conform art. 316 sau 317, căreia i se livrează produsele prevăzute la art. 275 alin. (1) lit. e) sau f), dacă aceste livrări sunt realizate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România sau nu este considerată a fi stabilită pentru respectivele livrări de bunuri pe teritoriul României conform prevederilor art. 266 alin. (2), chiar dacă este înregistrată în scopuri de TVA în România conform art. 316 alin. (4) sau (6).

In cazul microintreprinderilor:

O microîntreprindere este o persoană juridică română care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:

–          a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a 1.000.000 euro. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exerciţiului financiar în care s-au înregistrat veniturile;

–          capitalul social al acesteia este deţinut de persoane, altele decât statul şi unităţile administrativ-teritoriale;

–          nu se află în dizolvare, urmată de lichidare, înregistrată în registrul comerţului sau la instanţele judecătoreşti, potrivit legii.

Persoanele juridice române aplică impozitul reglementat de prezentul titlu începând cu anul fiscal următor celui în care îndeplinesc condiţiile de microîntreprindere prevăzute mai sus.

Prin excepţie de la prevederile art. 47 alin. (1), microîntreprinderile care au subscris un capital social de cel puţin 45.000 lei şi au cel puţin 2 salariaţi pot opta, o singură dată, să aplice prevederile titlului II (impozitul pe profit) începând cu trimestrul în care aceste condiţii sunt îndeplinite cumulativ, opţiunea fiind definitivă. În cazul în care aceste condiţii nu sunt respectate, persoana juridică aplică prevederile prezentului titlu începând cu anul fiscal următor celui în care capitalul social este redus sub valoarea de 45.000 lei şi/sau numărul salariaţilor scade sub 2, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 47 alin. (1). În cazul în care, în perioada în care persoana juridică aplică prevederile titlului II, numărul de salariaţi variază în cursul anului, în sensul scăderii sub 2, condiţia trebuie reîndeplinită în termen de 60 de zile, termen care se prelungeşte şi în anul fiscal următor. Ieşirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor ca urmare a opţiunii se comunică organelor fiscale competente, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală. Calculul şi plata impozitului pe profit de către microîntreprinderile care optează să aplice prevederile titlului II se efectuează luând în considerare veniturile şi cheltuielile realizate începând cu trimestrul respectiv.

Anul fiscal al unei microîntreprinderi este anul calendaristic. Cotele de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor sunt:

–          1% pentru microîntreprinderile care au unul sau mai mulţi salariaţi;

–          3%, pentru microîntreprinderile care nu au salariaţi.

Prin exceptie, pentru persoanele juridice române nou-înfiinţate, care au cel puţin un salariat şi sunt constituite pe o durată mai mare de 48 de luni, iar acţionarii/asociaţii lor nu au deţinut titluri de participare la alte persoane juridice, cota de impozitare este 1% pentru primele 24 de luni de la data înregistrării persoanei juridice române, potrivit legii. Cota de impozitare se aplică până la sfârşitul trimestrului în care se încheie perioada de 24 de luni.

Dacă în cursul unui an fiscal o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 1.000.000 euro, aceasta datorează impozit pe profit, începând cu trimestrul în care s-a depăşit această limită.Persoanele juridice române plătitoare de impozit pe profit comunică organelor fiscale competente aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, până la data de 31 martie inclusiv a anului pentru care se plăteşte impozitul pe veniturile microîntreprinderilor.Calculul şi plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul.

In cazul PFA:

O persoana fizica autorizata datoreaza la bugetul de stat urmatoarele taxe:

• impozit pe venit (10%) – stabilit in sistem real (10% din venitul net calculat ca diferenta intre veniturile brute si cheltuielile deductibile) sau norma de venit (10% din norma de venit publicata pentru activitatea pentru care exista autorizare);

• CAS (25%) – daca persoana fizica autorizata obtine pe parcursul unui an un venit net mai mare decat 12 salarii minime brute pe economie (plafon 2018 – 22.800 lei; plafon 2019 – 24.960 lei);

• CASS (10%) – daca persoana fizica autorizata obtine pe parcursul unui an un venit net mai mare decat 12 salarii minime brute pe economie (plafon 2018 – 22.800 lei, plafon 2019 – 24.960 lei).

Conform art.150 din Codul fiscal, persoanele fizice asigurate in sisteme proprii de asigurari sociale, care nu au obligatia asigurarii in sistemul public de pensii potrivit legii, precum si persoanele care au calitatea de pensionari nu datoreaza contributia de asigurari sociale (CAS), pentru veniturile obtinute in calitate de titular PFA, insa nu este scutit de plata contributiei de asigurari sociale de sanatate(CASS), daca veniturile estimate sau realizate de PFA depasesc 24.960 lei (12 salarii minime brute pe tara).

Contributia de asigurari sociale (CAS) este in cota de 25% si se  aplica la o baza de calcul reprezentata de venitul ales de contribuabil, care nu poate fi mai mic decat nivelul a 12 salarii minime brute pe tara, conform art. 137 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 148 si art. 151 din Codul fiscal.

Prin urmare, medicul in calitate de PFA, are obligatia de a plati CASS si CAS daca a estimat in anul 2019, un venit net peste plafonul de 24.960 lei (2080 x 12).

Conform prevederilor de la art. 151 alin.(10) si (13) din Codul fiscal, daca persoana fizica incepe sa desfasoare o activitate economica in cursul anului, iar venitul efectiv realizat (recalculat) depaseste plafonul minim, datoreaza CAS iar venitul ales ca baza de calcul, nu poate fi mai mic decat plafonul 12 salarii minime pe economie (24.960 lei).

Persoana fizica care obtine venituri din activitati independente datoreaza contributia de asigurari sociale de sanatate daca realizeaza venituri anuale cumulate cel putin egale cu 12 salarii de baza minime brute pe tara din una sau mai multe surse de venituri:

–    venituri nete din activitati independente,

–    venituri din drepturi de proprietate intelectuale,

–    venituri din asocierea cu o persoana juridica,

–    venituri nete din cedarea folosintei bunurilor,

–    venituri din investitii,

–    venituri nete din activitati agricole, silvicultura si piscicultura,

–    venituri brute din alte surse, definite conform Codului fiscal.

Veniturile care se iau in calcul sunt:

a) venitul net/brut sau norma de venit din activitati independente;

b) venitul net din drepturi de proprietate intelectuala, stabilit dupa acordarea cotei de cheltuieli forfetare;

c) venitul net distribuit din asocieri cu persoane juridice,;

d) venitul net sau norma de venit, dupa caz, pentru veniturile din cedarea folosintei bunurilor;

e) venitul si/sau castigul din investitii. In cazul veniturilor din dividende si din dobanzi se iau in calcul sumele incasate;

f) venitul net sau norma de venit, dupa caz, pentru veniturile din activitati agricole, silvicultura si piscicultura;

g) venitul brut si/sau venitul impozabil din alte surse.

Contributia la sistemul asigurarilor sociale sanatate se datoreaza pentru veniturile cumulate (venituri nete din activitati independente, din drepturi de proprietate intelectuala, venituri din asocierea cu o persoana juridica, venituri nete din cedarea folosintei bunurilor, venituri din investitii,venituri nete din activitati agricole, silvicultura si piscicultura,venituri brute din alte surse, definite conform Codului fiscal) cu exceptia veniturilor din salarii.

Conform prevederilor de la art. 68 alin. (4) lit. a), b) si i) incepand cu anul 2018, conditiile generale pe care trebuie sa le indeplineasca cheltuielile efectuate in scopul desfasurarii activitatii independente, pentru a putea fi deduse, in functie de natura acestora, sunt:

a) sa fie efectuate in cadrul activitatilor independente, justificate prin documente;
b) sa fie cuprinse in cheltuielile exercitiului financiar al anului in cursul caruia au fost platite;
i) sa reprezinte contributii de asigurari sociale platite la sistemele proprii de asigurari sociale si/sau contributii profesionale obligatorii platite, potrivit legii,organizatiilor profesionale din care fac parte contribuabilii;”

Prin urmare, contributia de asigurari de sanatate (CASS) devine nedeductibila incepand cu anul 2018, calculul se face in functie de salariul minim (2080 lei in anul 2019) si nu in functie de venitul net realizat, indiferent de veniturile realizare peste plafonul a 12 salarii minime brute pe economie.

Pentru anul 2019, salariul minim este 2.080 lei, astfel ca plafonul pentru calculul contrbutiilor sociale s-a majorat la 24.960 lei (2.080 x 12 luni).

Nerealizarea măsurilor notificate și neasigurarea sumelor necesare proiectării și executării lucrărilor de intervenție

ShareShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Cu ocazia lucrărilor de intervenție pentru reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei în vederea creşterii calităţii ambiental-arhitecturale a asupra clădirilor cu mai multe etaje, demarate de către Primărie, prin Administrația municipală pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic, numeroși proprietari, persoane fizice ale apartamentelor sunt notificați în vederea nerespectării obligațiilor legale, și anume nerealizarea măsurilor notificate și neasigurarea sumelor necesare proiectării și executării lucrărilor de intervenție

Pentru imobilele vizate pentru lucrările de intervenție, care sunt clădiri cu mai multe etaje și apartamente, în care există propietăți comune și individuale, deținătorul clădirii este identificat prin asociația de proprietari (art.659 din Cod civil).

Potrivit art.63 din Legea nr.196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, administrarea, exploatarea, întreţinerea, repararea, reabilitarea şi/sau modernizarea, după caz, a proprietăţii comune aferente condominiului sunt în sarcina asociaţiei de proprietari, iar cheltuielile legate de aceste activităţi reprezintă cheltuieli comune.

Asa cum rezultă din Anexa 1 la Legea nr. nr.153/2011 privind măsuri de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor, care stabilește conținutul cadru al notificării de către primar, Asociația de proprietari trebuie notificată, și nu propietarul persoană fizică a unui apartament.

Art. 29 din lege stabilește obligația deținătorilor de construcții notificați de a își da acordul, ori, după caz, de a hotărî realizarea măsurilor notificate. Mai mult, prevederile Legii nr.153/2011 cu privire la modul de finanțare, face referire la posibilitatea finanțării executării lucrărilor de intervenție în proporție de 50% din fondul de reparații al asociației de proprietari din valoare totală a cheltuielilor.

Astfel, din modul de redactare a acestor prevederi, Notificarea de către primar se face către Asociația de proprietari.

Potrivit prevederilor art.10 din Legea nr.153/2011, deținătorii notificați au obligația de a transmite primăriei hotărârea asociației de proprietari privind realizarea măsurilor notificate și asigurarea sumelor necesare proiectării și executării lucrărilor de intervenție.

În temeiul art.53 lit.e) din Legea nr.196/2018, Adunarea generală a proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari adoptă hotărâri privind executarea lucrărilor de întreţinere, reparaţii, modernizare, consolidare şi reabilitare termică şi eficienţă energetică a condominiului. De asemenea, Adunarea generală adoptă hotărâri în vederea acoperirii cheltuielilor pentru consolidarea şi modernizarea condominiului, […], precum şi pentru reabilitarea structural- arhitecturală a anvelopei în vederea creşterii calităţii ambiental-arhitecturale a condominiului.

Prin urmare, Asociația de proprietari are obligația de a respecta și de a pune în aplicare prevederile art. 10 din lege, respectiv de a transmite primăriei hotărârea menționată mai sus.

Astfel, în ceea ce privește notificarea proprietarilor persoane fizice a apartamentelor pentru nerespectarea obligațiilor legale de către primărie, nu se poate reține faptul că, aceștia sunt de drept puși în întârziere prin nerespectarea în termenul legal precizat a obligațiilor prevăzute la art. 10 coroborat cu art.8 alin.(1) lit.d) din Legea nr.153/2011, respectiv nerealizarea măsurilor notificate și neasigurarea sumelor necesare proiectării și executării lucrărilor de intervenție.

Detașarea transnațională a salariaților

ShareShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

In prezent, Legea nr.16/2017 reprezinta reglementarea legala națională in materie de modificare a locului muncii in statele membre ale UE.

Detasarea transnațională a salariatilor romani reprezinta o reglementarea specifică a situatiei in care o intreprindere stabilita pe teritoriul României, in cadrul prestarii de servicii transnationale, detaseaza pe teritoriul altui stat membru al UE salariati cu care are stabilite raporturi de munca, in situatiile reglementate de art. 5 din Legea nr. 16/2017, aplicandu-se in urmatoarele situatii reglementate de Legea nr. 16/2017:

a)      detasarea unui salariat de pe teritoriul Romaniei, in numele intreprinderii si sub coordonarea acesteia, in cadrul unui contract incheiat intre intreprinderea care face detasarea si beneficiarul prestarii de servicii care isi desfasoara activitatea pe teritoriul unui stat membru, altul decat Romania, sau pe teritoriul UE, daca exista un raport de munca, pe perioada detasarii, intre salariat si intreprinderea care face detasarea;

b)      detasarea unui salariat de pe teritoriul Romaniei la o unitate sau la o intreprindere care apartine grupului de intreprinderi, situata pe teritoriul unui stat membru, altul decat Romania, sau pe teritoriul UE, daca exista un raport de munca, pe perioada detasarii, intre salariat si intreprinderea care face detasarea;

c)      punerea la dispozitie a unui salariat, de catre un agent de munca temporara, la o intreprindere utilizatoare stabilita sau care isi desfasoara activitatea pe teritoriul unui stat membru, altul decat Romania, ori pe teritoriul UE, daca exista un raport de munca, pe perioada detasarii, intre salariat si agentul de munca temporara.

Cu privire la salariul minim pe perioada detasarii transnationale, precizam ca salariatii detasati de pe teritoriul Romaniei in cadrul prestarii de servicii transnationale beneficiaza, indiferent de legea aplicabila raportului de munca, de conditiile de munca stabilite prin acte cu putere de lege, valabile in statul membru al UE.

Prin urmare salariatului detasat i se cuvine pe perioada detasarii salariul minim definit de legislatia si/ori practica din statul membru unde urmează a fi detașat si va beneficia de conditiile de munca valabile în acel stat. Contributiile sociale vor fi calculate in temeiul legislației române în functie de salariul obținut pe perioada detasarii.

Salariatilor care urmeaza sa isi desfasoare activitatea in strainatate le sunt aplicabile si prevederile art.18 din Codul muncii. Astfel, in cazul in care acestia urmeaza sa isi desfasoare activitatea in strainatate, angajatorul are obligatia de a le comunica in timp util, inainte de plecare, o serie de informatii cum ar fi durata perioadei de munca ce urmeaza sa fie prestata in strainatate, moneda in care vor fi platite drepturile salariale, prestatiile in bani si/sau in natura aferente desfasurarii activitatii in strainatate, conditiile de clima, reglementarile principale din legislatia muncii din acea tara, obiceiurile locului a caror nerespectare le-ar pune in pericol viata, libertatea sau siguranta personala, conditiile de repatriere, dupa caz, precum si modalitatile de plata si prestatiile in bani si/sau in natura aferente desfasurarii activitatii in strainatate. Aceste informatii trebuie sa se regaseasca si in continutul contractului individual de munca (art. 18 alin. 1^1 din Codul muncii), fiind necesara incheierea unui act aditional care sa includa aceste elemente, precum si orice alte modificari ale contractului incheiat initial, inclusiv majoarea salariului pe perioada detasarii.

Pe langa aceste informatii, actul aditional la contractul individual de munca poate cuprinde si nivelul indemnizatiei specifice detasarii, modul de suportare a cheltuielilor cu transportul, cazare si masa, efectuate in scopul detasarii, daca acestea nu au fost cuprinse in contractul individual de munca.

In ceea ce priveste drepturile acordate pe perioada detasarii transnationale, Legea nr.16/2017 face o diferentiere intre salariul minim aplicabil pe teritoriul unui stat membru pentru salariatul detasat, indemnizatia specifica detasarii si cheltuielile generate de detasare. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. f), g) si h) din Legea 16/2017, salariul minim aplicabil pe teritoriul unui stat membru pentru salariatul detasat este cel definit de legislatia si/ori practica statului membru, pe teritoriul caruia/careia este detasat salariatul, cheltuielile generate de detasare sunt orice cheltuieli cu transportul, cazarea si masa, efectuate in scopul detasarii, iar indemnizatia specifica detasarii transnationale este acea indemnizatie destinata sa asigure protectia sociala a salariatilor acordata in vederea compensarii inconvenientelor cauzate de detasare, care constau in indepartarea salariatului de mediul sau obisnuit.

Articolul 3 alineatul (7) din Directiva 96/71 prevede ca alocatiile specifice detasarii sunt considerate parte a salariului minim daca nu sunt varsate cu titlu de rambursare a cheltuielilor suportate efectiv pentru detasare, cum ar fi cheltuielile de transport, cazare si masa. Precizam ca Legea nr.16/2017 transpune Directiva 96/71/CE privind detasarea lucratorilor in cadrul prestarii de servicii.Transpunerea acestei prevederi se regaseste in cadrul art. 11 din Legea nr.16/2017. In acest sens, indemnizatia specifica detasarii transnationale va fi considerata parte a salariului minim, in masura in care nu este acordata cu titlu de rambursare a cheltuielilor generate de detasare, respectiv pentru rambursarea cheltuielilor de transport, cazare si masa.

Totodata in stabilirea regimului de impunere aplicat indemnizatiilor si oricaror alte sume de aceeasi natura, altele decat cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport si cazare, primite de salariati, potrivit legii, pe perioada delegarii/detasarii, Codul fiscal nu diferentiaza intre detasarea reglementata de Legea nr.16/2017 și institutia reglementata de Codul muncii, fiind deopotrivă aplicabil.

Tratamentul fiscal al indemnizatiei acordate pe perioada detasarii este reglementat de art. 76 alin. (2) lit. k) si alin. (4) lit. h) din Codul fiscal, aceasta fiind neimpozabila in limita a 2,5 x 35 euro x nr. zile calendaristice. De asemenea, salariul acordat, conform actului aditional la contractul individual de munca, pe perioada detasarii, care nu poate fi mai mic decat cel stabilit de legislatia sau practica din statul în care este detașat aslariatul, reprezinta venit impozabil, conform art. 76 alin. (1) din Codul fiscal.

În ceea ce privește facilitatile in domeniul constructiilor, asa cum se prevede in motivarea OUG 114/2018, acestea au fost adoptate tinand cont ca activitatea de constructii este decisiva pentru realizarea proiectelor de investitii publice si private si avand in vedere ca in ultimii ani sectorul constructiilor s-a confruntat cu dificultati legate de asigurarea cu forta de munca specializata. De aici rezulta ca intentia legiuitorului a fost sa acorde facilitatile pentru prestarea activitatii pe tetitoriul Romaniei. Prin urmare, consideram ca facilitatile nu se aplica in cazul salariatilor detasati transnational in alte state.

Includerea in actul aditional a detalierii elementelor de venit analizate va reduce riscul retratarii operatiunii respective si a reconsiderarii sumelor acordate sub forma de diurna drept venituri impozabile.

Cheltuielile de transport, cazare si masa oferite sau suportate de societatea care detaseaza transnational salariati intr-un stat membru trebuie considerate ca reprezentand o acordare sau o rambursare a cheltuielilor suportate efectiv pentru detasare sau generate de detasare.
Detasarea va fi dispusa pe zile calendaristice, urmand ca si indemnizația pentru detașare sa fie acordata tot pe zile calendaristice.

Decontul de cheltuieli (pentru deplasari externe) si decontul de cheltuieli valutare (transporturi internationale) servesc ca documente pentru decontarea cheltuielilor efectuate (in valuta si in lei), cu ocazia deplasarii in strainatate, documente pentru stabilirea diferentelor de primit de la titularul de avans sau de achitat acestuia, documente justificative de inregistrare in Registrul de casa (in valuta) si in contabilitate.

In cazul in care, la decontare, sumele privind cheltuielile efective sunt mai mici decat avansul primit, diferenta de restituit de catre titularul de avans se depune la casierie pe baza de Chitanta pentru operatiuni in valuta sau Dispozitie de incasare catre casierie, dupa caz.

Asadar, aceste deconturi se intocmesc de catre persoana care urmeaza a efectua deplasarea in vederea justificarii cheltuielilor efectuate pe intreaga durata a deplasarii.

Documentele justificative trebuie sa reflecte realitatea operatiunii si obiectul acesteia. Astfel pe langa documentele justificative pentru decontarea eventualelor avansuri acordate (transport, cazare), se pot anexa documente precum raportul privind desfasurarea deplasarii, documente care fundamenteaza efectuarea operatiunilor pentru care a fost mandatat salariatul.

Modelul documentelor este aprobat prin OMFP nr. 2634/2015. De asemenea, asa cum se precizeaza si la art. 4 din acest act normativ, fiecare entitate poate adapta, in functie de necesitati, modelele documentelor financiar-contabile, circuitul documentelor financiar-contabile si numarul de exemplare al acestora stabilindu-se prin proceduri proprii privind organizarea si conducerea contabilitatii, aprobate de administratorul entitatii, ordonatorul de credite sau alta persoana care are obligatia gestionarii entitatii respective.

In raport cu celelalte cheltuieli inregistrate la nivelul societatii, nu este necesar un decont separat de cheltuieli, justificarea acestora efectuandu-se direct cu documentele emise de furnizarii de servicii ori cele care consemneaza alte taxe ori tarife suportate de societate.

In raport cu obligatiile privind contributiile sociale obligatorii, conform art. 11 alin. (1) din Regulamentul nr. 883/2004, lucratorii care se deplaseaza pe teritoriul UE trebuie sa faca obiectul unei singure legislatii in materie de securitate sociala. Regula generala este stabilita de art. 11 alin. (3) lit. a) din Regulament si prevede ca persoana care desfasoara o activitate salariata intr-un stat membru se supune legislatiei din statul membru respectiv. Astfel, o persoana este supusa legislatiei unui singur stat membru la un moment dat, conform principiului unicitatii legislatiei aplicabile.
De la regula generala privind aplicarea legislatiei de securitate sociale a statului in care este desfasurata activitatea, Regulamentul stabileste exceptii pentru cazurile in care intervine o detasare internationala sau in caz de pluriactivitate, cazuri in care persoana poate ramane supusa legislatiei de securitate din statul sau de origine, potrivit art. 12 si 13 din Regulamentul mentionat.

Prin exceptie de la aceasta regula, potrivit art.12 alin. (1) din Regulamentul nr. 883/2004, „persoana care desfasoara o activitate salariata intr-un stat membru, pentru un angajator care isi desfasoara in mod obisnuit activitatile in acest stat membru, si care este detasata de angajatorul respectiv in alt stat membru pentru a lucra pentru angajator continua sa fie supusa legislatiei primului stat membru,cu conditia ca durata previzibila a activitatii sa nu depaseasca 24 de luni si ca persoana sa nu fi fost trimisa pentru a inlocui o alta persoana detasata”.

Dispozitiile articolului 12 alineatul (1) din Regulamentul nr.883/2004 se aplica unui lucrator care este supus legislatiei unui stat membru prin faptul ca desfasoara o activitate in beneficiul unui angajator si este trimis de angajatorul respectiv intr-un alt stat membru pentru a efectua o lucrare in beneficiul respectivului angajator.
Asadar, in conformitate cu dispozitiile sus mentionate din regulament, o persoana care lucreaza ca persoana salariata pe teritoriul Romaniei in numele unui angajator roman care isi desfasoara in mod obisnuit activitatile in Romania, care este trimisa de respectivul angajator intr-un alt stat membru pentru a desfasura o activitate in beneficiul respectivului angajator continua sa se supuna legislatiei de securitate sociala statului roman de origine a detasarii cu conditia ca:

– durata anticipata a activitatii in cauza sa nu depaseasca 24 luni si

– persoana respectiva sa nu fie trimisa pentru a inlocui o alta persoana detasata.

In aceste cazuri este necesara prezentarea in statul UE a formularului A1 care certifica legislatia de securitate sociala aplicabila titularului formularului, in raport cu resortisantii unuia dintre statele membre ale UE. Documentul portabil A1 este util asadar pentru dovedirea platii contributiilor in Romania si dovedeste exclusiv mentinerea titularului acestuia la sistemul de securitate sociala (asigurare pentru pensie, accidente de munca si boli profesionale, asigurari sociale de sanatate, prestatii familiale) din Romania, respectiv statul de care apartine institutia care a emis respectivul document, salariatii nemaidatorand contributii si in statul in care este desfasurata activitatea. Asadar, pe durata detasarii transnationale contributiile sociale obligatorii urmeaza a fi platite in Romania de catre angajatorul roman. Salariatii raman asadar supusi legislatiei de securitate sociale din Romania, fiind asadar datorate contributiile sociale obligatorii reglementate de Codul fiscal:
a) contributiile de asigurari sociale, datorate bugetului asigurarilor sociale de stat;

Cotele de contributii de asigurari sociale sunt urmatoarele:
– 25% datorata de catre persoanele fizice care au calitatea de angajati;
– 4% datorata suplimentar de catre angajatori in cazul conditiilor deosebite de munca,;
– 8% datorata suplimentar de catre angajatori in cazul conditiilor speciale de munca.

b) contributia de asigurari sociale de sanatate, datorata bugetului Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate; Cota contributiei de asigurari sociale de sanatate este 10%.

c) contributia asiguratorie pentru munca, datorata bugetului general consolidat.
Cota contributiei asiguratorii pentru munca este 10%.
Precizam ca lipsa formularului A1 nu este de natura a impiedica desfasurarea de activitati profesionale pe teritoriul altui stat membru, insa in baza aplicarii legislatiei locului de desfasurare a activitatii, va putea fi solicitata plata contributiilor si in acest stat. Astfel, in situatia neprezentarii documentului portabil A1 in perioada in care acestia isi desfasoara activitatea in strainatate, salariatii vor putea fi supusi legislatiei locului de munca, putand datora contributii si in statul UE in functie de legislatia interna din statul respectiv.

Din punct de vedere contabil, sumele datorate sau achitate reprezentand cheltuieli cu deplasari, detasari si transferari (inclusiv transportul) se vor evidentia in debitul contului 625 „Cheltuieli cu deplasari, detasari si transferari” cu ajutorul caruia se tine evidenta cheltuielilor cu deplasarile, detasarile si transferarile personalului.
Cons. jur. Cristina Casian

Biletul la ordin – particularitati

ShareShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Biletul la ordin este definit ca un titlu comercial de valoare, emis în temeiul unor raporturi juridice preexistente, potrivit căruia o persoană, numită emitent sau subscriitor (debitorul din raportul juridic fundamental) se obligă să plătească, la scadenţă, o anumită sumă de bani, unei alte persoane, numită beneficiar (creditorul din raportul juridic fundamental), sau la ordinul acesteia din urmă. Facand aplicarea acestei definitii, se constata ca biletul la ordin reprezinta mijlocul de garantare a unei promisiuni unilaterale si neconditionate de a efectua o plata catre un alt subiect de drept.

citeşte mai mult

Impozitul pe profit

ShareShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Impozitul pe profit reprezinta un impozit datorat la bugetul statului de catre toti contribuabilii, care inregistreaza profit fiscal in perioada de raportare si totodata, o cheltuiala fiscala a intreprinderii suportata la nivelul intregii sale activitati.

citeşte mai mult