ShareShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Conform Institutului Naţional de Statistică, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat în luna decembrie 2013, un număr de 4187 căsătorii, cu 1925 mai puţine decât în luna noiembrie. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti a fost de 2240 divorţuri, cu 273 mai multe decât în luna noiembrie a aceluiaşi an. Se constată astfel, scăderea numărului căsătoriilor concomitent cu creşterea numărului divorţurilor. De aceea am realizat un o prezentare succintă asupra divorţului şi efectelor sale asupra persoanelor implicate: soţi şi copii.

I. Modalităţile in care divorţul poate avea loc:

a) prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi sau a unuia dintre soţi acceptată de celălalt soţ;

b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;

c)  la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care a durat cel puţin 2 ani;

d) la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.
a) Divorţul prin acordul soţilor se poate pronunţa pe cale judiciară, administrativă sau prin procedură notarială, indiferent de durata căsătoriei şi indiferent dacă există sau nu copii minori rezultaţi din căsătorie.

Divorţul prin acordul soţilor pe cale administrativă sau prin procedură notarială se constată de ofiţerul de stare civilă ori de notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor care le eliberează un certificat de divorţ.

În cazul în care divorţul se constată de:

  • ofiţerul de stare civilă, este necesar ca soţii să fie de acord cu divorţul şi să nu aibă copii minori.
  • notarul public, pot exista copii minori, dar este necesar ca soţii să convină asupra tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care să îl poarte după divorţ, exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, stabilirea locuinţei copiilor după divorţ, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat şi fiecare dintre copii, precum şi stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor.

Cererea de divorţ se depune de soţi împreună, semnându-se personal de către ambii soţi, în faţa ofiţerului de stare civilă. Ofiţerul de stare civilă sau notarul public înregistrează cererea şi le acordă acestora un termen de reflecţie de 30 de zile. Cu titlu de excepţie, cererea de divorţ se poate depune la notarul public şi prin mandatar cu procură autentică.

La expirarea acestui termen, soţii se prezintă personal, iar ofiţerul de stare civilă sau notarul public verifică dacă soţii stăruie să divorţeze, eliberând certificatul de divorţ fără să facă vreo menţiune cu privire la culpa soţilor.

La cererea de divorţ se vor ataşa certificatele de naştere şi căsătorie ale soţilor, precum şi documentele de identitate, în original.

 

b) Divorţul din culpă- se poate pronunţa dacă instanţa stabileşte culpa unuia dintre soţiîn destrămarea căsătoriei sau a ambilor.

c) Divorţul din cauza stării sănătăţii unui soţ – desfacerea căsătoriei se pronunţă fără a se  face menţiune despre culpa soţilor.

II. Efectele divorţului:

a)     cu privire la raporturile nepatrimoniale dintre soţi: soţii pot conveni să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei sau, chiar în absenţa acordului acestora, instanţa, pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soţi sau de interesul superior al copilului, poate să încuviinţeze ca soţii să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei.

b)    cu privire la raporturile patrimoniale dintre soţi

  • Regimul matrimonial încetează între soţi la data introducerii cererii de divorţ
  • Actele încheiate de unul dintre soţi după data introducerii cererii de divorţ, în calitatea sa de soţ, sunt anulabile, dacă au fost făcute în frauda celuilalt soţ.
  • Soţul nevinovat, care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate cere soţului vinovat să îl despăgubească. Obligaţia de întreţinere între soţi încetează, cu excepţia situaţiei în care soţul nevinovat se află în nevoie din pricina unei incapacităţi de muncă survenite înainte de căsătorie, în timpul căsătoriei sau întru-un an de la desfacerea căsătoriei, însă numai dacă incapacitatea este cauzată de o împrejurare în legătură cu căsătoria. Întreţinerea se stabileşte până la o pătrime din venitul net al celui obligat la plata ei, în raport cu mijloacele sale şi cu starea de nevoie a creditorului. Această întreţinere, împreună cu întreţinerea datorată copiilor, nu va putea depăşi jumătate din venitul net al celui obligat la plată.
  • Prestaţia compensatorie: dacă divorţul se pronunţă din culpa exclusivă a soţului pârât, soţul reclamant poate beneficia de o prestaţie care să compenseze, atât cât este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divorţul l-ar determina în condiţiile de viaţă ale celui care o solicită. Se poate acorda numai în cazul în care căsătoria a durat cel puţin 20 de ani. Nu se cumulează cu pensia de întreţinere.

c)     cu privire la raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori

Regula aplicabilă este custodia comună, adică autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi. Dacă există însă motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi.

În lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa stabileşte locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic.

În mod excepţional, şi numai dacă este în interesul superior al copilului, instanţa poate stabili locuinţa acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimţământul acestora, ori la o instituţie de ocrotire.

divortul in fata avocatului