ShareShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Medicii care lucrează în sistemul public de sănătate nu mai pot primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţii lor, această practică fiind în dezacord cu normele penale aflate în vigoare. Decizia pronunţată în 4 iunie 2015 de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a apărut, pe 5 august, în Monitorul Oficial şi este obligatorie de la momentul publicării acesteia. Decizia vine ca urmare a unei sesizări a Curţii Militare de Apel Bucureşti, care, la rândul ei fusese sesizată de Direcţia Naţională Anticorupţie. Problema a fost adusă în atenţia magistraţilor militari de procurorii DNA, în dosarul medicului militar M. I., care a fost achitat de Tribunalul Militar Bucureşti , în martie 2014, pentru luare de mită şi primirea de foloase necuvenite. Doctorul a fost prins în flagrant, în 23 septembrie 2013, când lua mită 2.000 €  pentru a opera un pacient, medicul motivând suma ce i-a fost găsită în buzunarul stâng al bluzei ca fiind o ,,atenţie din partea unui aparţinător al pacientului”.

Cei nouă judecători au avut în vedere o decizie pronunţată în decembrie anul trecut tot de Instanţa Supremă, care stabilea că medicul angajat în sistemul public de sănătate are calitate de funcţionar public din perspectiva legii penale. Prin noua decizie s-a stabilit şi obligaţia de a nu primi plăţi suplimentare sau donaţii din partea pacienţilor.

,,Chiar dacă se admite existenţa unui drept al medicului de a primi plăţi suplimentare sau donaţii, corelativ dreptului pacientului de a oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plăţi suplimentare ori donaţii, cu respectarea legii, este evident că respectarea legii se referă atât la respectarea acesteia de către pacient, cât şi de angajaţii unităţii, atunci când, pe de-o parte, pacientul oferă plăţi suplimentare ori donaţii, iar pe de altă parte, angajatul le primeşte. Este posibil ca pacientul să ofere aceste plăţi suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii (împrejurare care poate fi de natură să excludă orice răspundere penală), însă primirea acestora să nu se facă de către angajaţi, deoarece chiar legea interzice primirea acestor plăţi suplimentare sau donaţii de către aceştia din urmă”, susţin judecătorii ÎCCJ, în motivarea din 4 iunie 2015.

Curtea a explicat şi faptul că medicii din sistemul public de sănătate au calitatea de funcţionari publici, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175, alin. (1), lit. b), prin urmare ei pot fi traşi la răspundere pentru luare de mită, în cazul încălcării legii.