ShareShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

In Monitorul Oficial nr. 579 din 4 august 2014, a aparut Decizia nr. 27 din 7 iulie 2014 a Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile. Prin aceasta decizie, s-a aprobat Procedura privind clasificarea auditorilor statutari şi firmelor de audit în funcţie de riscul de afectare a credibilităţii raportărilor financiare.
La prima vedere, demersul este meritoriu, ca deh, doar este facut pentru interesul public!
Din cuprinsul deciziei reiese cu usurinta care este scopul acesteia: impartirea in 3 categorii a firmelor de audit si a auditorilor financiari de către Consiliul pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile (CSIPPC), prin Departamentul Monitorizare şi Investigaţii (DMI).

Cu toate acestea, citind textul deciziei m-am tot gandit de ce este nevoie de o impartire pe categorii de risc a auditorilor financiari?
Ce urmareste de fapt legiuitorul?
Cumva lobby-ul facut de Big four astfel incat sa nu se mai incurce de pseudoconcurenta mica, de firmele de audit, mici si medii care ii stanjenesc in demersul lor profesional? Sau din contra, consolidarea pe piata a pozitiei companiilor de audit autohtone medii sau mici?
Poate crearea unor criterii eliminatorii ce urmeaza a fi utilizate, in viitor, de autoritatile contractante in procedurile de achizitie publica?

Intrebari retorice, evident, caci, asa cum reiese din textul legislativ, impartirea se face pentru interesul public, numai ca cele 11 criterii care stau la baza categorisirii sunt foarte interesante, asta ca sa nu spun ,,exclusiviste’’!
Notele acordate pentru fiecare criteriu sunt de la 1 la 4, iar incadrarea auditorilor in categoria de risc mare sau scazut se face prin aplicarea unei formule de calcul.
Nu voi enumera toate criteriile, ma voi opri insa asupra acelora dintre ele care sunt intr-adevar demne de a fi evidentiate.
Un prim criteriu este cel al numărului expertilor, auditorilor statutari si stagiari implicati în misiunea de audit statutar. Evident, nota maxima se acorda firmelor cu numarul cel mai mare de personal implicat, adica firmele mici si medii raman ,,repetente’’.
Un alt criteriu si mai demn de a fi amintit este cel al numărului clienţilor auditorilor care intră în categoria entităţilor de interes public. Nota cea mai mare se acorda auditorilor care au numarul cel mai mic de entitati publice drept clienti (2, respectiv 3 entitati publice, dupa cum e vorba de auditor persoana fizica sau juridica).
Prin aplicarea criteriului care vizeaza mărimea onorariilor stabilite prin contract de către auditori la entităţile de interes public, nota cea mai mare se acorda auditorilor care au onorariile cele mai mari, si de aceasta data fiind ,,favorizate’’ firmele mici si medii, caci, nu-i asa, ele sunt cele care incaseaza onorariile cele mai mari!
Cifra de afaceri din activitatea de audit aferentă entităţilor de interes public este notata invers proportional cu suma, adica la o cifra de afaceri de cel puţin 600.001 lei, se acordă nota 1, iar la o cifra de afaceri de cel mult 50.000 de lei, se acordă nota 4.
Sigur ca la prima vedere criteriile par a fi echitabile, dar apare o mentiune ,,mica’’, ,,scurta’’, dar demna de toata isprava: in aplicarea lor se vor avea în vedere acelaşi exercitiu financiar!!!

Asadar, adio concurenta pe o piata si asa partajata intre firmele din grupul Big Four!
Ba nu, adio agitatie, caci firmele mici si medii de audit se agitau sa traiasca, nu sa concureze cu Big Four. Dar, agitatia asta este deranjanta cand te concentrezi sa lucrezi, mai ales cand clientii te asteapta la usa si te roaga sa le analizezi si lor situatiile financiare caci fara tine nu au auditul pentru mai departe!
Eh, de-acum incolo o sa fie linistea propice unei activitati sustinute …de Big Four!

cei 4 lei