Daunele-interese in noul cod civil

Codul Civil reglementeaza drepturile creditorului, la art.1516, care prevede faptul ca acesta “are dreptul la indeplinirea integrala, exacta si la timp a obligatiei”. In cazul in care, prin neexecutarea la timp, fara justificare sau culpabila a obligatiei, acestuia i se cauzeaza un prejudiciu, creditorul are dreptul la daune-interese. Se observa, deci, ca raportul juridic dintre parti care izvoraste dintr-un contract este guvernat de principiul fortei obligatorii – pacta sunt servanda, principiu care implica si regula conformitatii executarii, precum si dreptul la remedii, in caz de neexecutare.

Principiul mentionat, precum si categoriile de remedii la care are dreptul creditorul obligatiei neexecutate sunt reglementate de Codul Civil, Cartea a V-a, Titlul V, Capitolul II, art.1516-art.1557.

Initial, vom face o prezentare punctuala a remediilor pentru neexecutarea contractelor, astfel cum sunt reglementate de Codul Civil. Astfel, art.1516 instituie premisa dreptului creditorului la remedii[1], reunind cele trei dimensiuni ale conformitatii executarii, si anume: cantitativa, calitativa si temporala. Prin urmare, in cazul in care exista o neexecutare, de orice natura, in principiu, creditorul are dreptul la remedii. In functie de natura obligatiei incalcate/neexecutate, de caracterul esential sau nu al obligatiei incalcate/neexecutate, de caracterul imputabil al neexecutarii si de intinderea acesteia, urmeaza sa se aplice regulile stabilite pentru remediile ce pot fi invocate de catre creditor. Reamintim ca aceste remedii sunt: executarea silita in natura, invocarea exceptiei de neexecutare, rezolutiunea, rezilierea si executarea prin echivalent. In doctrina[2], s-a considerat ca si institutia termenului suplimentar de executare constituie, in final, un “remediu” al neexecutarii, insa consideram ca acesta este mai degraba o conditie prealabila pentru a putea invoca aplicarea normelor privind executarea silita a obligatiilor. Astfel, aceasta conditie, cum am numit-o, este instituita prin art.1522 alin.(3) care stabileste ca “prin notificare trebuie sa se acorde debitorului un termen de executare, tinand seama de natura obligatiei si de imprejurari. Daca prin notificare nu se acorda un asemenea termen, debitorul poate sa execute obligatia intr-un termen rezonabil, calculate din ziua comunicarii notificarii”. In lipsa punerii in intarziere si in cazul in care debitorul nu este de drept in intarziere, conform art.1523 Cod Civil, singurul remediu pe care il poate invoca creditorul este acela al invocarii exceptiei de neexecutare, care ii da dreptul de a suspenda executarea propriei obligatii pana la data la care debitorul va executa obligatia sa.

In schimb, indiferent de imputabilitatea, intinderea si gravitatea neexecutarii, creditorul poate solicita debitorului daune-interese. De asemenea, acordarea de daune-interese nu este conditionata de punerea in intarziere a debitorului, conform art.1522 alin.(4), ”creditorul poate suspenda executarea propriei obligatii, poate cere daune-interese (...)” chiar inainte de expirarea termenului de executare oferit debitorului prin efectul punerii in intarziere.

„Daunele-interese” sunt chiar despagubirile in bani pe care debitorul este indatorat sa le plateasca in cazul neexecutarii obligatiei, fiind reglementate de Codul Civil in sectiunea a 4-a privind executarea prin echivalent.

Astfel, Codul prevede dreptul creditorului la repararea integrala a prejudiciului suferit, acesta cuprinzand pierderea efectiv suferita (damnum emergens), dar si beneficiul nerealizat, de care acesta este lipsit (lucrum cessans). Inclus in notiunea de reparare integrala este si prejudiciul nepatrimonial, atunci cand este dovedit.

Pentru a putea cere daune-interese, conditiile sunt urmatoarele:

• sa existe o neexecutare a unei obligatii asumate de catre debitor (neexecutare totala, partiala, esentiala, secundara, etc.);
• sa existe o culpa sau vinovatie a debitorului, conditie ce reiese din sintagma „neexecutare fara justificare”, art.1530 Cod Civil;
• sa existe un prejudiciu cauzat de neexecutarea/executarea defectuasa a obligatiei debitorului (prejudiciul trebuie sa fie cert, previzibil, material/moral, sa nu provina din culpa creditorului);
• sa existe un raport de cauzalitate intre neexecutare/executare defectuasa si prejudiciul suferit de catre creditor.

Daunele-interese sunt de doua feluri: compensatorii si moratorii. Daunele-interese compensatorii sunt despagubiri în bani care se platesc creditorului pentru a repara prejudiciul ce i-a fost cauzat prin neexecutarea totala sau partiala ori executarea necorespunzatoare a obligatiilor de catre debitor. Daunele-interese moratorii sunt despagubirile în bani care reprezinta echivalentul prejudiciului provocat creditorului prin întârzierea executarii obligatiei de catre debitor. In plus, Codul de Procedura Civila reglementeaza o institutie asemanatoare, anume aceea a penalitatilor pentru neexecutarea obligatiei stabilite prin titlul executoriu.

1. Daunele-interese compensatorii, intrucat înlocuiesc executarea în natura a obligatiilor contractuale, nu pot fi cumulate cu aceasta. Cu alte cuvinte, debitorul nu poate fi tinut, în acelasi timp, la plata de daune-interese compensatorii si la executarea în natura a prestatiilor la care s-a îndatorat prin contract. In cazul daunelor-interese compensatorii, creanta contractuala intiala este inlocuita cu o alta creanta, cea provenita din dreptul la despagubire, care are ca obiect chiar suma de bani ce reprezinta prejudiciul suferit de catre creditor. Aceasta nu insemna ca a operat o transformare a creantei initiale, intrucat daunele reprezinta obiectul subsidiar al obligatiei principale, cu titlu de sanctiune. Daunele compensatorii pot avea forma penalitatilor prevazute pentru neexecutare (ex. clauza penala) sau forma arvunei.

Cu privire la stabilirea intinderii daunelor-interese, trebuie mentionat faptul ca aceasta poate fi efectuata de catre instanta de judecata, de catre parti, prin acordul lor de vointe sau direct prin lege. Stabilirea intinderii daunelor-interese de catre instantele de judecata trebuie efectuata cu respectarea principiului repararii integrale a prejudiciului (damnum emergens si lucrum cessans), finalitatea fiind aceea de a repune partile in situatia anterioara. De mentionat este faptul ca evaluarea prejudiciilor, in acest caz, va fi facuta in functie de momentul pronuntarii hotararii judecatoresti.

Clauza penala, reglementata la art.1538 Cod Civil, este “aceea prin care partile stipuleaza ca debitorul se obliga la o anumita prestatie in cazul neexecutarii obligatiei principale”. In acest caz, creditorul va avea un drept de optiune intre solicitarea executarii silite in natura sau solicitarea activarii clauzei penale, astfel cum a fost agreata de parti. Acest drept de optiune nu se extinde insa si asupra persoanei debitorului, acesta nepunadu-se libera oferind despagubirea convenita (art.1538 alin.3). Solicitarea activarii clauzei penale poate fi efectuata de catre creditor fara sa fie necesara dovedirea vreunui prejudiciu. De asemenea, este considerata o clauza penala si stipualtia conform careia creditorul are dreptul de a retine sumele incasate pana la momentul neexecutarii si sa solicite rezolutiunea sau rezilierea contractului, atunci cand neexecutarea este din culpa debitorului.

Astfel cum am mentionat mai sus, daunele compensatorii, nu pot fi solicitate atunci cand se cere executarea in natura a obligatiei principale si nu pot fi cumulate nici cu aplicarea clauzei penale, cu o singura exceptie: atunci cand penalitatea a fost stipulata pentru neexecutarea la timp sau in locul stabilit a obligatiei principale. In acest caz, vor putea fi solicitate penalitati pentru aceasta forma de neexecutare, daca creditorul nu renunta la acest drept sau daca nu accepta, fara rezerve, executarea obligatiei. Cu alte cuvinte, in cazul in care clauza penala a fost instituita pentru neexecutare, ea nu poate fi cumulata cu daunele interese compensatorii, insa poate fi cumulata cu daunele interese moratorii, prevazute pentru intarzierea in executare. Insa, in cazul in care clauza penala a fost instituita pentru neexecutarea conforma (la timpul si locul stabilit prin conventie), aceasta se va putea cumula cu daunele interese compensatorii.

Clauza penala are un caracter accesoriu, acest fapt avand doua consecinte: pe de-o parte, conventia in care a fost stipulata aceasta clauza ramane valabil si daca se constata nevalabilitatea clauzei penale. Pe de alta parte, clauza penala urmeaza soarta conventiei principale. Astfel, nulitatea obligatiei principale atrage dupa sine si nulitatea clauzei penale, insa acest mecanism nu functioneaza la fel si in sens invers.

Cu privire la posibilitatea modificarii cuantumului clauzei penale de catre instanta de judecata, Codul Civil stabileste, in cuprinsul art.1541, de principiu, faptul ca aceasta nu poate fi modificata, in virtutea fortei obligatorii a contractului. Cu caracter de exceptie, instanta de judecata va putea reduce cuantumul clauzei penale numai atunci cand:

a) obligatia principala a fost executata in parte si aceasta executare profita creditorului;

b) cuantumul penaliztatii este vadit excesiv in raport cu prejudiciul ce putea fi prevazut de parti la data incheierii contractului. In acest caz insa, penalitatea redusa va trebui sa fie superioara obligatiei principale.

Tot in cadrul executarii prin echivalent, legiuitorul a reglementat si clauza de arvuna[3], aceasta fiind de doua feluri: confirmatorie si penalizatoare.

Arvuna reprezinta, in esenta, o clauza contractuala, accesorie contractului principal, prin care una dintre parti preda celeilalte o suma de bani sau alte bunuri fungibile, fie cu titlu de confirmare a incheierii contractului principal, fie cu titlu de penalitate pentru eventuala sa dezicere de contract.

• In cazul arvunii confirmatorii, anume aceea prin care se confirma incheierea si executare contractului, Codul Civil prevede ca, in cazul in care contractul se incheie, arvuna urmeaza a fi imputata asupra prestatiei datorate, ori restituita, in functie de intelegerea partilor. In caz de neexecutare din partea celui care a oferit arvuna, cealalta parte poate solicita rezolutiunea contractului, retinand arvuna primita. In caz de neexecutare din partea celui care a primit arvuna, partea cealalta poate declarata rezolutiunea si poate cere restituirea dublului arvunii oferite.
• In cazul arvunii penalizatoare, stipulata in virtutea dreptului uneia sau al ambelor parti de a se dezice de contract, procedura este similara ca in cazul celei confirmatorii. Astfel, va pierde arvuna cel ce a oferit-o, in cazul in care se dezice de contract, iar cel ce a primit-o va fi obligat la restituirea dublului arvunii, in caz de dezicere.

Cu toate acestea, Codul Civil prevede un drept de optiune al creditorului obligatiei neexecutate, anume acela de a opta pentru executare sau pentru rezolutiunea contractului si repararea prejudiciului potrivit dreptului comun. Astfel, posibilitatile sunt urmatoarele: partea prejudiciata poate invoca clauza de arvuna – in acest caz va retine arvuna (sau va restitui dublul acesteia, in functie de pozitia contractuala) si va pune capat contractului prin rezolutiune, ori poate invoca dreptul comun – in acest caz va avea la indemana toate remediile pentru neexecutare mentionate anterior.

In final, este de mentionat faptul ca, atunci cand contractul inceteaza din cauze ce nu atrag raspunderea vreuneia dintre parti, arvuna se restituie, partile fiind puse in situatia anterioara.

2. Daunele-interese moratorii se pot cumula cu executarea în natura a obligatiei sau cu plata de daune-interese compensatorii, intrucat prin simpla intarziere in executare se produce un prejudiciu, indiferent daca ulterior se executa sau nu. Aceasta categorie este reprezentata de dobanda penalizatoare si de penalitatile de intarziere.

Intre notiunea de daune-interese si aceea de despagubiri nu exista nicio diferenta notabila. Chiar doctrina defineste daunele care fiind „despăgubirile în bani pe care debitorul este îndatorat să le plătească, în scopul reparării prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării culpabile a obligațiilor contractuale”[4].

Astfel, se observa ca, atat notiunea de daune, cat si aceea de despagubiri, au aceeasi functie si acelasi scop, intre cele doua notiuni fiind un raport de la parte la intreg. Notiunea de despagubiri este o notiune mai larga, generala, folosita indiferent de cauza care da dreptul la repararea prejudiciului (raspundere contractuala, delictuala), pe cand aceea de daune-interese apare in sectiunea Codului Civil dedicata executarii prin echivalent a obligatiei principale asumata printr-un contract.

Bilba Daria

Legal Managing Partner