Etapele înregistrării menţiunilor privind radierea unei societăți pe acțiuni

Etapa I 

  1. Cererea de depunere şi menţionare acte la ONRC;
  2. Hotărârea adunării generale a acţionarilor privind dizolvarea şi numirea lichidatorului cu menţiunea încetării mandatului membrilor organelor de administrare şi/sau de conducere ale persoanei juridice;
  3. Dacă este cazul, împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original);

Etapa a II-a 

  1. Cererea de înregistrare la ONRC - se va depune după trecerea termenului de 30 zile de la data publicării hotărârii AGA în Monitorul Oficial;
  2. Hotărârea de la etapa I-a pct. 2 (copie) şi, după caz, hotărârea judecătorească irevocabilă când lichidatorul a fost numit de instanţa judecătorească;
  3. Dovada publicării hotărârii de dizolvare şi de numire a lichidatorului în Monitorul Oficial al României. Confirmarea va fi făcută de ORCT;
  4. Specimenele de semnătură ale lichidatorilor - aceştia au obligaţia să ceară  radierea societăţii din registrul comerţului în termen de 15 zile de la terminarea lichidării conform art. 260 din Legea nr. 31/1990;
  5. Autorizaţia eliberată de UNPIR şi, după caz, actul de identitate al lichidatorului (copie);
  6. Dacă este cazul:
  • hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a respins opoziţia;
  • avizele prealabile prevăzute de legile speciale;
  • împuternicire specială sau avocaţială pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original).

Etapa a-III-a 

  1. Cererea de depunere şi menţionare acte, pentru depunerea situaţiei financiare de lichidare şi de repartizare a activului aprobată de acţionari, certificată de persoanele autorizate potrivit legii, bifată la pct. 5.12;

Etapa a-IV-a - lichidatorul are obligaţia ca, înainte de a solicita radierea societăţii, să depună la oficiul registrului comerţului, cu cerere de depunere şi menţionare acte, situaţia financiară finală pentru a fi menţionată în registrul comerţului şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a sau, după caz, pe pagina de internet a ONRC, pentru a asigura dreptul fiecărui acţionar/asociat de a face opoziţie în condiţiile art. 62 din Legea nr. 31/1990

  1. Cererea de radiere la ONRC – ce se va putea depune după 30 de zile de la publicarea situaţiei financiare;
  2. Situaţia financiară de lichidare şi de repartizare a activului aprobată de asociaţi/membri, certificată de către persoanele autorizate, potrivit legii (copie) şi dovada publicării acesteia pe pagina de internet a ONRC sau în Monitorul Oficial cu minimum 15 zile, respectiv 30 de zile înainte de depunerea cererii. Confirmarea publicării se efectuează de ORCT;
  3. Certificatul de înregistrare şi certificatul constatator de autorizare (originale);
  4. Dacă este cazul:
  • hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a respins opoziţia;
  • darea de seamă asupra gestiunii administratorilor şi raportul cenzorilor/auditorilor financiari, dacă unul sau mulţi administratori din SA au fost numiţi lichidatori (original); 
  • registrele SA;
  • împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original).